MARCU 3

1. Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.
2. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
3. Și Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai la mijloc!”
4. Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
5. Atunci, rotindu-Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.
6. Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.
Isus vindecă pe bolnavi
7. Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulțime de oameni din Galileea; și o mare mulțime de oameni din Iudeea,
8. din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.
9. Isus a poruncit ucenicilor să-I țină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
10. Căci El vindeca pe mulți și, de aceea, toți cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.
11. Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.”
12. Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.
Alegerea celor doisprezece apostoli
13. În urmă, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El.
14. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască.
15. Le-a dat și putere să vindece bolile și să scoată dracii.
16. Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17. Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”;
18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul
19. și Iuda Iscarioteanul, care L-a și vândut.
Păcatul împotriva Duhului Sfânt
20. Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că nu puteau nici măcar să prânzească.
21. Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Și-a ieșit din minți.”
22. Și cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”
23. Isus i-a chemat la El și le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
24. Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui.
25. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui.
26. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
27. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.
28. Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta,
29. dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.”
30. Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
Mama și frații lui Isus
31. Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme.
32. Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută.”
33. El a răspuns: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?”
34. Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea și frații Mei!
35. Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO