Din raţiuni sufleteşti

Deşi infim în comparaţie cu darurile altora, darul văduvei, despre care am amintit într-un studiu anterior, a fost generos fiindcă arăta ceva despre caracterul şi inima ei, determinându-L pe Isus să declare: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi” (Luca 21:3).

Numai Dumnezeu (Iacov 4:12) ne cunoaşte adevăratele motive (Proverbele 16:2; 1 Corinteni 4:5). Se poate să facem lucruri bune din motive greşite. Nu avem nevoie de multă credinţă ca să oferim din prisos, însă când sacrificăm pentru binele altora, mesajul transmis este foarte convingător.

6. Ce ne spune Pavel despre dăruire şi despre motivele dăruirii? Ce principii putem desprinde de aici?

2 Corinteni 8:8-15
8. Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.
9. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
10. În această privinţă, vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
11. Isprăviţi, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinţei, să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.
12. Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.
13. Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi;
14. ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;
15. după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă.”

Motivul dăruirii se situează undeva între cei doi poli opuşi: egoism sau altruism. Conflictul dintre egoism şi dăruire este mai frecvent decât orice altă luptă spirituală. Egoismul poate transforma o inimă plină de iubire fierbinte pentru Dumnezeu într-o inimă de gheaţă. Când acceptăm ca egoismul să intervină în experienţa noastră creştină, apar şi problemele. Găsim moduri de a ni-l justifica, sub paravanul Numelui lui Hristos.

Totul se reduce la un singur cuvânt: dragostea. Iar dragostea nu se manifestă decât prin renunţare la sine, dispoziţia de a dărui și a ne dărui, chiar până la sacrificiu, pentru binele altora.

Dacă nu-I dăruim lui Dumnezeu din dragoste, darurile noastre nu vor reflecta dragostea Sa. Inima egoistă are dragoste doar pentru sine. Să-I cerem Domnului ne schimbe inima ca să învăţăm să iubim aşa cum ne-a iubit El!

Dragostea, fundamentul oricărei fapte bune autentice, este esenţa binefacerii creştine. Dragostea arătată de Dumnezeu faţă de noi ne inspiră să iubim şi este motivul suprem al dăruirii.

Ce valoare au darurile aduse din obligaţie, şi nu din dragoste?