Abimelec din Gherar
Abimelec a zis: … „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi…” (Geneza 20:15,16)
Acest conducător filistean are în mod curent o legătură cu Dumnezeu. Când Dumnezeu îi spune că va muri dacă nu i-o înapoiază pe Sara lui Avraam (multe popoare semitice considerau adulterul un mare păcat), răspunsul lui este la fel ca al lui Daniel, care se identifică cu întreaga națiune (Daniel 9). Dimineața devreme, funcționarii de toate gradele sunt chemați pentru a primi o detaliere a situației, pentru că totul trebuie să fie transparent în „Țara Filistenilor” (21:32). Abimelec știe că cea mai bună cale de rezolvare a unei crize este confruntarea imediată (după ce a vorbit cu Dumnezeu), conștient că discuția trebuie să se încheie cu rugăciune. Paradoxal, nu el, cel nevinovat, trebuia să se roage pentru păcătos („ca să se pocăiască”), ci Avraam cel vinovat trebuia să mijlocească pentru Abimelec cel păgubit. Rugăciunea de mijlocire poate deveni mijlocul prin care binecuvântarea divină se revarsă peste alții. Aș accepta eu azi să-l confrunt astfel pe cel de lângă mine, care m-a păgubit sau mi-a călcat în picioare demnitatea cu fapta lui, considerând că discuția trebuie să se încheie cu rugăciune, și să-l las pe cel care mi-a greșit să se roage pentru mine? Abimelec, un filistean, așa a făcut!
Mai învățăm ceva de la Abimelec. O ia frumos pe Sara, o așază în brațele lui Avraam, îi oferă 1 000 de arginți și spune în auzul tuturor: „Avraame, vreau să știi că, de azi înainte, oriunde te vei duce, Sara este soția ta. Sunt dispus să plătesc din banii mei prețul «zestrei», suport eu «cheltuiala unei nunți», pentru ca niciodată să nu uiți această lecție, că Sara este în primul rând SOȚIA ta. Sunt dispus să sacrific pentru ca tu să ții mine: «Sunteți soț și soție»”. E foarte ușor să îndrepți mâna spre cineva și să strigi cu voce tare: „Vinovat!” Dar câți suntem dispuși să plătim onoare, efort, sacrificiu pentru a ridica demnitatea celui care a greșit sau pentru a-l ajuta să crească? Abimelec, un filistean, a făcut-o. Noi?
Dacă astăzi ești confruntat cu o situație dificilă, roagă-te, fii onest în cuvinte și în fapte, fii împăciuitor și, dacă poți, ajută-l pe cel greșit să se ridice. Iar Dumnezeu te va binecuvânta, dându-ți reușită deplină!
Gabriel Kadar, pastor, Conferința Muntenia
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO