Zaharia 12
ZAHARIA 12
1. Prorocia, cuvântul Domnului, despre Israel. Așa vorbește Domnul, care a întins cerurile și a întemeiat pământul și a întocmit duhul omului din el:
2. „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele de primprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
3. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
4. În ziua aceea”, zice Domnul, „voi lovi cu amețeală pe toți caii și cu turbare pe cei ce vor călări pe ei, dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda și voi orbi toți caii popoarelor.
5. Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: ‘Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oștirilor, Dumnezeul lor.’
6. În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta și în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăși la locul lui cel vechi.
7. Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David și fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.
8. În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
9. În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.
11. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.
12. Țara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit și femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit și femeile ei deosebit;
13. familia casei lui Levi deosebit și femeile ei deosebit; familia lui Șimei deosebit și femeile ei deosebit;
14. toate celelalte familii, fiecare familie deosebit și femeile ei deosebit.