„După roadele lor…”
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Luca 13,7-9; Ioan 11,4; 12,28; 15,1-10; 2 Tim. 3,5.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7,20)
Una dintre cele mai impresionante făgăduinţe pe care le avem din partea Domnului este aceea că, dacă vom rămâne în El şi vom îngădui ca şi El să rămână în noi prin Duhul Său, vom fi, în mod real, diferiţi, vom fi altfel. Viaţa noastră va fi schimbată, radical chiar. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor. 5,17)
În acest trimestru, vom studia diferitele faţete ale roadei Duhului. Minunatul Plan de Mântuire ne asigură că „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Cor. 3,18)
Aceia care rămân în Isus vor purta întotdeauna roada Duhului. Ţi se întâmplă uneori să te întrebi dacă această făgăduinţă este, într-adevăr, şi pentru tine? Răspunsul este un Da răsunător. Putem avea deplină încredere cu privire la acest lucru, că Cel care a început în noi această lucrare bună o va duce la bun sfârşit (Fil. 1,6). Să nu uităm aceste cuvinte: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15,16) Iar vestea cea mai bună este că lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în viaţa noastră nu este doar pentru acum, ci pentru veşnicie.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO