Atitudinea faţă de cel slab în credinţă

În Romani 14:13, este vorba despre îngăduinţa creştină în privinţa consumului cărnii care putea proveni de la animalele aduse ca jertfă idolilor.

Adunarea de la Ierusalim (Faptele 15) le ceruse convertiţilor dintre neamuri să se ferească de ceea ce era jertfit idolilor. Însă diferenţa dintre cărnurile provenite de la animalele jertfite idolilor şi cele provenite din alte surse nu era simplu de făcut când mergeai la piaţă (1 Corinteni 10:25). Unii creştini nu-şi făceau deloc probleme din cauza aceasta, dar alţii, dacă nu aveau certitudine, preferau să mănânce verdeţuri. Aici nu este vorba despre vegetarianism şi despre stilul de viaţă sănătos. Însă Pavel nu sugerează în pasajul acesta că nu ar trebui să se facă deosebire între carnea curată şi carnea necurată. Nu acesta este subiectul în discuţie. Ideea că expresia „poate să mănânce de toate” (Romani 14:2) ar însemna că acum putem consuma carne de orice fel, curată sau necurată, este o aplicaţie greşită. Comparaţia cu alte pasaje din Noul Testament nu ne permite această aplicaţie.

„A primi bine” pe cel slab în credinţă însemna a-l considera un membru al bisericii cu drepturi depline, deci şi cu drept la opinie personală, şi a-l trata ca atare.

1. Ce atitudine recomandă Pavel faţă de cei mai slabi în credinţă și ce l-a determinat să scrie astfel? Romani 14:1-3

Romani 14:1-3
1. Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
2. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
3. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.

Un alt lucru important este că Pavel nu vorbeşte dezaprobator despre „cel slab în credinţă” (vers. 3) şi că nu-i dă celui slab sfaturi ca să ajungă puternic. Şi creştinul ultra scrupulos (etichetat altfel, se pare, nu de Domnul, ci de fraţii lui creştini) este acceptat de Dumnezeu: „Dumnezeu l-a primit.”

2. Ce motiv este adus în Romani 14:4 pentru a nu-i judeca pe alţii?

Romani 14:4
Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.

Există totuşi situaţii în care este necesar să intervenim şi să judecăm acţiunile (nu motivaţiile!) unei persoane? Este corect să facem un pas înapoi şi să nu spunem şi să nu facem nimic, indiferent de situaţie? În Isaia 56:10, păzitorii sunt comparaţi cu „nişte câini muţi, care nu pot să latre”. Cum să ne dăm seama când să vorbim şi când să tăcem? Cum putem evita extremele?