Temelia și zidurile
„Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?” Luca 14:28
Acuzaţia de căpătâi a Satanei este că legea lui Dumnezeu nu poate fi păstrată. Când Adam a călcat această lege Satana s-a bucurat mult şi pe deasupra a declarat că omul nu putea fi iertat pentru ceea ce făcuse. Habar nu avea el că Dumnezeu Însuşi avea să sufere pedeapsa păcatului pentru noi toţi. Viaţa şi moartea lui Isus au dovedit că Legea putea fi păzită prin credinţă, şi că păcătoşii puteau fi iertaţi.
Acest dublu mesaj al iertării şi ascultării constituie miezul soliei rămăşiţei poporului lui Dumnezeu din timpul soliei celor trei îngeri, şi al slujbei lui Hristos în Sanctuarul ceresc. Isus, Marele nostru Preot, oferă fiecărui păcătos iertare şi puterea necesară pentru ascultare. Aceste două adevăruri sunt de egală importanţă şi necesitate. Este de o importanţă capitală ca biserica rămăşiţei să înţeleagă dubla misiune a lui Hristos în sanctuarul ceresc; altfel ea nu-şi va putea împlini misiunea. Îndreptăţirea prin credinţă, adică lucrarea lui Dumnezeu pentru noi, şi neprihănirea prin credinţă, adică lucrarea lui Dumnezeu în noi, sunt cele două mari teme care trebuiesc prezentate celor aflaţi pe calea pierzării.
Pentru mulţi este o surpriză să descopere, studiind temeinic viaţa şi învăţătura lui Isus, că El a avut mult mai multe de spus despre lucrarea lui Dumnezeu în noi decât despre lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Analogia cu temelia şi zidurile unei case ne poate ajuta să înţelegem aceasta. Îndreptăţirea prin credinţă este temelia mântuirii, iar sfinţirea prin credinţă reprezintă înălţarea zidurilor. Zidurile nu pot rezista fără temelia potrivită, iar temelia însăşi nu-ţi poate sluji ca adăpost.
În Luca 14:29 Isus ne spune despre un om care a început o lucrare prin a-i pune temeliile, dar acest om n-a izbutit să ducă la capăt acea lucrare. Lumea creştină este în această situaţie de foarte multă vreme. Ea are numai o temelie, dar nu a reuşit să închege o clădire în toată regula. De partea cealaltă, problema noastră ca adventişti de ziua a şaptea este că am irosit prea multe eforturi încercând să înălţăm o construcţie neacordând importanţa cuvenită temeliei. O clădire durabilă are nevoie atât de temelie cât şi de ziduri.
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO