Pavel și mântuirea israeliţilor

1. Care a fost scopul alegerii lui Israel ca popor al Domnului? Exodul 19:6

Exodul 19:6
Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Dumnezeu a dorit să formeze un popor misionar, care să evanghelizeze o lume cufundată în păgânism, întuneric şi idolatrie. El i-a ales pe israeliţi şi li S-a descoperit. El a plănuit ca ei să ajungă o naţiune model care să atragă celelalte popoare la adevăratul Dumnezeu. Scopul Său a fost ca, descoperindu-le caracterul Său, lumea să fie atrasă la El. Prin învăţăturile serviciilor ceremoniale, Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi urmau să privească la El şi să trăiască. Pe măsură ce numărul lor creştea, iar binecuvântările se înmulţeau, israeliţii ar fi trebuit să ducă lumina cunoştinţei de Dumnezeu întregii lumi.

2. Ce ne spune Pavel în Romani 9:1-12 despre mântuirea israeliţilor și despre copiii făgăduinţei?

Romani 9:1-12
1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
2. că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă.
3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
4. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel;
7. şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.”
8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
9. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”
10. Ba mai mult, tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –
12. s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,

Pavel construieşte o linie argumentativă prin care doreşte să arate că făgăduinţa făcută lui Israel nu a rămas cu totul neîmplinită. Exista o rămăşiţă prin care Dumnezeu încă intenţiona să lucreze. Pentru a susţine validitatea ideii de rămăşiţă, Pavel aduce un argument din istoria israeliţilor. El arată că Dumnezeu a fost dintotdeauna selectiv. El nu a ales toată sămânţa lui Avraam în legământul Său, ci numai pe descendenţii lui Isaac şi nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Isaac, ci numai pe cei ai lui Iacov.

De asemenea, este important să înţelegem că nici moştenirea, nici familia din care provenim nu ne garantează mântuirea. Poţi să vii din poporul ales, dintr-o familie de credincioşi devotaţi sau chiar din biserica lui Dumnezeu şi totuşi să fii pierdut, să te afli în afara făgăduinţei. Credinţa care lucrează prin iubire este cea care arată cine sunt „copiii făgăduinţei” (Romani 9:8).

Citeşte fraza din Romani 9:6: „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel.” Ce mesaj important găsim aici pentru noi, care, din multe puncte de vedere, avem o misiune asemănătoare cu a israeliţilor?