Stăruința Duhului Sfânt
„Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Efeseni 4:30
V-aţi gândit vreodată că Duhul Sfânt se ofensează cu uşurinţă? La prima vedere, acest text ne poate da această impresie. Dar este o impresie greşită. Duhul Sfânt nu se jigneşte uşor – de fapt nu cred că El renunţă vreodată la noi. Nu cred că Duhul ne părăseşte vreodată. Este posibil ca noi să ne despărţim de Duhul Sfânt, şi este posibil ca El până la urmă să accepte acest fapt, din cauza respectului pe care îl are faţă de puterea noastră de alegere. Dar Duhul Sfânt nu ajunge niciodată în faza de a spune: „Renunţ, nu mai are nici un rost.” Niciodată nu se întâmplă aceasta. Unul din cele mai mari atribute ale Duhului Sfânt a fost demonstrat faţă de copiii lui Israel. Gândiţi-vă la vieţile lor pline de împotrivire şi apostazie, la progresele şi regresele lor spirituale. Cu toate acestea Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a continuat să lucreze cu ei, nerenunţînd niciodată.
Duhul Sfânt nu a renunţat nici astăzi la israeliţi ca indivizi. Nu, n-a făcut-o. Avem asigurarea că, în ciuda a orice, el, Duhul Sfânt, îşi va face lucrarea până la încheierea timpului de har. Una dintre cele mai deosebite caracteristici ale Duhului Sfânt este felul în care lucrează cu o persoană, fiind persistent fără să forţeze nota prin insistenţa Sa. Unii dintre noi am experimentat aceasta în propria noastră viaţă.
Când cineva începe să devină sigur că a comis un păcat de neiertat, ar trebui să ştie că lucrurile nu stau chiar aşa. Faptul că cineva este încă îngrijorat de starea sa şi-L caută pe Dumnezeu dovedeşte că de fapt Dumnezeu îl caută prin puterea Duhului Sfânt. Un păcat de neiertat este foarte greu de făcut.
Invitaţia lui Isus că, oricine vine la El va fi primit, nu are limită de timp. Oricine, indiferent cât de departe a ajuns în viaţa sa păcătoasă, dacă vine la Isus şi răspunde dragostei Duhului Sfânt astăzi, va fi primit şi iertat. Dumnezeu nu renunţă uşor la noi. Singurul fel în care aceasta se poate întâmplă este când omul renunţă la Dumnezeu şi renunţă să-şi schimbe această hotărâre. Dragostea lui Dumnezeu, a Lui Isus, şi a Duhului Sfânt continuă până în acea zi. Dacă vei veni la El astăzi, vei fi primit.
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO