Curățirea prin Duhul Sfânt
„Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului… care… rămâne cu voi, şi va fi în voi.” Ioan 14:16.17.
O inimă înnoită nu înseamnă neapărat o inimă curăţită. De asemenea o minte înnoită nu e neapărat o minte curăţită. Pentru acest motiv este nevoie ca lucrarea Duhului Sfânt să se desfăşoare în mod neîncetat. Duhul Sfânt ne poate convinge de păcat şi ne poate aduce la convertire, la naşterea din nou, dar acesta este doar începutul. Lucrarea Sa nu se sfârşeşte aici. În Calea către Hristos, pagina 18, ni se spune că atunci când primim o inimă nouă aceasta ne conduce şi spre o viaţă nouă. Convertirea nu este totul, ci ea este doar un început.
Lucrarea de regenerare săvârşită de Duhul Sfânt este doar o lucrare de pregătire pentru următorul pas al lucrării Sale, care este curăţirea. Ce înseamnă a fi curăţit prin Duhul Sfânt? Isus a declarat că El Îl va ruga pe Tatăl ca să ne trimită un alt Mângâietor care să rămână cu noi. Acesta urma să fie Duhul adevărului, care urma să locuiască cu noi şi în noi. Învăţătura Noului Testament este că Dumnezeu trebuie să locuiască în noi, şi că această locuire a lui Dumnezeu în noi ne va da o putere transformatoare, biruitoare. Ni se spune că ni se va da o inimă nouă. Dacă mărturisim păcatele noastre. Dumnezeu ne va ierta şi ne va curăţi de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). Ce înseamnă aceasta de fapt? Se vorbeşte aici oare numai de o curăţire a înregistrărilor cereşti? Nu, aici se vorbeşte despre curăţirea noastră. Și aceasta se întâmplă prin lucrarea Duhului Sfânt.
Luaţi aminte la ce ni se spune în Efeseni 3,16-19: „Și-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos.”
„Numai prin puterea celei de a treia persoane a dumnezeirii ne putem împotrivi şi putem birui păcatul… Duhul este cel care duce la îndeplinire lucrarea începută de Mântuitorul lumii. Prin Duhul Sfânt inima devine curată. Prin Duhul Sfânt credinciosul devine părtaş al naturii divine. Hristos ne-a dat Spiritul Său, pentru a avea putere divină de a birui orice înclinaţie spre rău, moştenită sau cultivată.” – Hristos Lumina Lumii, pag.671. Noi putem birui doar prin Duhul Sfânt.
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO