Izbăviţi de păcat

7. Ce adevăr despre natura omului subliniază Pavel în Romani 6:19-23?

Romani 6:19-23
19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.
22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.
23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Afirmaţiile lui Pavel de aici arată că el înţelege foarte bine natura căzută a omului. El vorbeşte despre „neputinţa firii pământeşti”. Cuvântul grecesc pentru „neputinţă” înseamnă şi „slăbiciune”. El ştie de ce este capabilă natura căzută a omului, dacă este lăsată în voia ei. De aceea, face din nou referire la puterea de a alege – puterea de a alege să ne supunem pe noi şi firea noastră slabă unui stăpân nou, Domnul Isus, care ne va face în stare să trăim o viaţă neprihănită.

Romani 6:23 este în mod frecvent adus ca argument că pedeapsa pentru păcat (definit ca încălcare a Legii) este moartea. Sigur că păcatul aduce pedeapsa cu moartea. În Romani 6, păcatul este prezentat ca un stăpân care domneşte peste robii lui, înşelându-i prin faptul că le dă ca plată moartea.

De asemenea, observă că, în dezvoltarea metaforei cu cei doi stăpâni, Pavel atrage atenţia asupra faptului că slujirea unui stăpân înseamnă eliberarea din slujba celuilalt. Din nou vedem alegerea clară: ori unul, ori celălalt. Nu există cale de mijloc. În acelaşi timp, eliberarea de sub stăpânirea păcatului nu echivalează cu atingerea unei stări fără păcat, nu înseamnă că nu luptăm cu el şi că nu mai cădem uneori. Înseamnă că nu mai suntem dominaţi de păcat, dar el rămâne o realitate în viaţa noastră şi trebuie să cerem, zi de zi, împlinirea făgăduinţelor de a-l birui.

Pasajul acesta este astfel un apel puternic adresat celui care îi slujeşte păcatului. Tiranul acesta nu oferă altceva decât moartea, ca plată pentru săvârşirea unor lucruri ruşinoase. Iar omul cu judecată ar trebui să-şi dorească eliberarea de el. Robii neprihănirii fac lucruri bune şi demne de laudă, dar nu cu gândul de a-şi câştiga mântuirea, ci ca rod al noii lor experienţe. Dacă le fac cu intenţia de a-şi câştiga mântuirea, înseamnă că nu înţeleg nici Evanghelia, nici mântuirea şi nici de ce au nevoie de Domnul Isus.

Cum poţi transpune adevărurile din studiul de azi în viaţa ta? Care sunt riscurile neaplicării lor?