„Unde s-a înmulţit păcatul...”

În Romani 5:20, Pavel face o declaraţie impresionantă:

Romani 5:20
Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;

Deci harul lui Dumnezeu este suficient pentru a trata păcatul, indiferent cât de mult ar abunda el sau cât de teribile ar fi consecinţele lui. Câtă speranţă ar trebui să ne insufle adevărul acesta, mai ales când suntem ispitiţi să credem că păcatele noastre sunt prea grele pentru a fi iertate! În Romani 5:21, Pavel ne arată că, deşi păcatul conduce la moarte, harul lui Dumnezeu prin Isus a înfrânt moartea şi ne poate da viaţa veşnică.

Romani 5:21
… pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

1. Citește Romani 6:1. Ce idee abordează Pavel aici și ce răspuns oferă el în versetele următoare? Romani 6:2-11

Romani 6:1
Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

Romani 6:2-11
2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
4. Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,
9. întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pavel urmează în capitolul 6 o linie argumentativă interesantă pentru a arăta de ce nu ar trebui să mai păcătuiască un om îndreptăţit. Mai întâi, nu ar trebui să păcătuim deoarece am murit faţă de păcat.

Cufundarea în apa botezului reprezintă înmormântarea. Ce anume se înmormântează? „Omul cel vechi” al păcatului – mai precis, trupul care săvârşeşte păcatul, trupul dominat sau guvernat de păcat. „Trupul păcatului” este îngropat şi noi nu mai slujim păcatului. În Romani 6, păcatul este prezentat ca un stăpân ai căror robi sunt oamenii. După ce „trupul păcatului” este îngropat, stăpânirea păcatului încetează. Din mormântul de apă se ridică un om nou, care nu mai slujeşte păcatului, ci trăieşte o viaţă nouă. Totuşi, aşa cum ştie orice creştin botezat, păcatul nu dispare automat din viaţa noastră, îndată ce ieşim din apă. A nu fi sub stăpânirea păcatului nu este acelaşi lucru cu a nu fi nevoit să lupţi cu el.

„Vedem aici clar ce vrea să spună apostolul. Toate afirmaţiile de tipul:
(1) «Noi am murit faţă de păcat», (2) «Noi trăim pentru Dumnezeu» etc. Înseamnă că noi nu mai cedăm în faţa poftelor noastre păcătoase şi în faţa păcatului, chiar dacă păcatul continuă să existe în noi. Dar păcatul rămâne în noi până la sfârşitul vieţii noastre, după cum citim în Galateni 5:17: «Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora.» De aceea, toţi apostolii şi sfinţii mărturisesc că păcatul şi poftele păcătoase rămân în noi până când trupul devine cenuşă şi se ridică un nou trup [slăvit] fără pofte şi păcat.” – Martin Luther, Commentary on Romans, p. 100