EZECHIEL 39

1. Fiul omului, prorocește acum împotriva lui Gog și spune: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului!
2. Te voi târî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănopții și te voi aduce pe munții lui Israel.
3. Îți voi doborî arcul din mâna stângă și voi face să-ți cadă săgețile din mâna dreaptă.
4. Vei cădea pe munții lui Israel, tu și toate oștile tale și popoarele care vor fi cu tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, și fiarelor câmpului.
5. Vei cădea pe fața câmpului, căci Eu am vorbit», zice Domnul Dumnezeu.
6. «Voi pune foc Magogului și celor ce locuiesc liniștiți în ostroave, ca să știe că Eu sunt Domnul.
7. Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel și nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor ști neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!
8. Iată că lucrurile acestea vin și se întâmplă», zice Domnul Dumnezeu. «Aceasta este ziua despre care am vorbit.
9. Atunci, locuitorii cetăților lui Israel vor ieși, vor arde și vor da pradă flăcărilor armele, pavezele și scuturile, arcurile și săgețile, lăncile și sulițele; și șapte ani vor face focul cu ele.
10. Nu vor lua lemne de pe câmp și nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jefui pe cei ce i-au jefuit și vor prăda pe cei ce i-au prădat», zice Domnul Dumnezeu.
11. «În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, și mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulțimea lui și vor numi valea aceasta: Valea mulțimii lui Gog.
12. Șapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să curățească țara.
13. Tot poporul țării îi va îngropa și i se va duce vestea în ziua când voi fi proslăvit», zice Domnul Dumnezeu.
14. «Apoi, vor alege niște oameni care vor cutreiera neîncetat țara și care vor îngropa trupurile rămase pe fața pământului, ca să curățească țara; după șapte luni, vor începe să cerceteze.
15. Cei ce vor străbate țara o vor cutreiera și, când unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lângă el până îl vor îngropa groparii în Valea mulțimii lui Gog.
16. Tot acolo va mai fi și o cetate numită Hamona (Mulțime). Așa vor curăți țara.»’
17. Fiul omului, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Spune păsărilor de orice soi și tuturor fiarelor câmpului: «Adunați-vă și veniți! Strângeți-vă din toate părțile pentru jertfa Mea pe care o junghii pentru voi; jertfă mare este pe munții lui Israel! Mâncați carne și beți sânge,
18. mâncați carnea vitejilor și beți sângele voievozilor pământului, sânge de berbeci, de miei, de țapi, de tauri îngrășați din Basan!
19. Mâncați grăsime până vă veți sătura și beți sânge până vă veți îmbăta din jertfele Mele pe care le voi înjunghia pentru voi!
20. Săturați-vă la masa Mea de carnea cailor și a călăreților, de carnea vitejilor și a tuturor oamenilor de război», zice Domnul Dumnezeu.
21. «Îmi voi arăta slava între neamuri, și toate neamurile vor vedea judecățile pe care le voi face și pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea.
22. Cei din casa lui Israel vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, din ziua aceea și de atunci înainte.
23. Și neamurile vor cunoaște că, din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei săvârșite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns Fața Mea și i-am dat în mâinile vrăjmașilor lor, ca să piară toți uciși de sabie.
24. Le-am făcut după necurățiile lor și după fărădelegile lor și le-am ascuns Fața Mea.»’
25. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Acum voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel și voi fi gelos de Numele Meu cel sfânt.
26. Atunci își vor uita ocara și toate fărădelegile pe care le-au săvârșit împotriva Mea când locuiau liniștiți în țara lor și când nu-i tulbura nimeni.
27. Când îi voi aduce înapoi dintre popoare și îi voi strânge din țara vrăjmașilor lor, voi fi sfințit de ei înaintea multor neamuri.
28. Și vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luați prinși de război între neamuri și care-i strâng iarăși în țara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo
29. și nu le voi mai ascunde Fața Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel’, zice Domnul Dumnezeu.”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO