Ezechiel 24
EZECHIEL 24
1. În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.
3. Spune o pildă acestei case de îndărătnici și zi-le: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pune, pune cazanul și toarnă apă în el!
4. Pune bucăți de carne în el, toate bucățile cele bune, coapsa și spata, și umple-l cu cele mai bune oase.
5. Alege ce e mai bun din turmă și pune lemnele grămadă sub cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare și să fiarbă și oasele din el!»
6. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Vai de cetatea cea setoasă de sânge, cazanul cel plin de rugină și de pe care nu se ia rugina! Scoateți bucățile din el unele după altele, fără să trageți la sorți!
7. Căci sângele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stânca goală, nu l-a vărsat pe pământ, ca să-l acopere apoi cu țărână.
8. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sângele pe stânca goală, pentru ca să nu fie acoperit.»
9. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Vai de cetatea cea setoasă de sânge! Vreau să fac un rug mare!
10. Îngrămădește multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă și ciolanele!
11. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înfierbânte arama, să i se topească murdăria dinăuntru și să i se șteargă rugina.
12. Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se dezlipește de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc,
13. și tu dorești iarăși nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăț și nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curățită de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
14. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, și Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta și după faptele tale»’, zice Domnul Dumnezeu.”
15. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
16. „Fiul omului, iată, îți voi răpi printr-o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jelești, nici să nu plângi și să nu-ți curgă lacrimile pentru ea.
17. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morți! Leagă-ți turbanul, pune-ți încălțămintea în picioare, nu-ți acoperi barba și nu mânca pâinea de jale!”
18. Vorbisem poporului dimineața, și seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineața, am făcut cum mi se poruncise.
19. Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?”
20. Eu le-am răspuns: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
21. ‘Spune casei lui Israel: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‹Iată, voi pângări Locașul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; și fiii voștri și fiicele voastre, pe care i-ați lăsat după voi, vor cădea uciși de sabie.
22. Și atunci veți face cum am făcut și eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mânca pâinea de jale,
23. veți sta cu turbane pe cap și cu încălțămintea în picioare, nu vă veți jeli și nici nu veți plânge, ci veți tânji pentru nelegiuirile voastre și vă veți văita între voi.
24. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veți face întocmai cum a făcut el. Și, când se vor întâmpla aceste lucruri, veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu.›»’
25. Tu însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria și fala lor, ce le este scump ochilor și lucrul iubit de ei, pe fiii și fiicele lor,
26. în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ți dea de știre și să auzi cu urechile tale.
27. În ziua aceea, ți se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi și nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei și vor ști că Eu sunt Domnul.”