Un corp organizat

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, – tot aşa este şi Hristos.” 1 Corinteni 12:12

Vă puteţi imagina un corp omenesc dezorganizat? Ce s-ar întâmpla dacă creierul, în loc de a spune mâinii să deschidă uşa, ar hotărî să înlăture organizarea? Probabil că faţa noastră ar fi zdrobită. Eu sunt mulţumitor pentru faptul că trupul meu este organizat. Şi organizaţia are rost şi pentru corpul bisericii în egală măsură.

Un corp nu poate trăi fără hrană. Dar ce parte a corpului mănâncă? Gura? Nu. Dacă desparţi gura de trup şi-i spui să mănînce, ea nu va mânca. Stomacul este oare cel care mănâncă? Nu. Gura şi stomacul şi tot restul trupului până la cele mai mici celule împreună prelucrează, absorb şi utilizează hrana. Întreg trupul mănâncă. Şi a mânca este numai una din lucrările pe care le săvârșește biserica. Ioan 6 vorbeşte despre aceasta. Noi mâncăm pâinea vieţii şi bem apa vieţii.

Un trup nu poate trăi fără respiraţie. Şi aici din nou, întreg trupul respiră, nu numai nasul sau plămânii. Rugăciunea este respiraţia sufletului. Şi când membrii bisericii se întâlnesc ei sunt implicaţi în respiraţie – comuniunea cu Dumnezeu. Mâncarea şi respiraţia sunt ambele esenţiale vieţii.

Dar corpul are de asemenea nevoie de exerciţiu. 1 Timotei 4:7-8 vorbeşte despre aceasta. În sens spiritual exerciţiul înseamnă slujirea altora.

Există două motive pentru care noi trebuie să venim la biserică şi să ne întâlnim cu ceilalţi membri ai trupului lui Hristos. Noi venim la biserică pentru a căpăta, şi de asemenea pentru a dărui. Dacă scopul primordial pentru care venim la biserică este să căpătăm, vei găsi că-ţi este mult mai uşor să mai şi lipseşti de la biserică, pentru a merge la o plimbare în pădure. Dar scopul cel mai important pentru care trebuie să venim la biserică este de a dărui. Şi există modalităţi în care noi putem dărui în calitate de corp bisericesc, ce sunt imposibil de realizat ca individ. Câţi dintre dumneavoastră prin forţe proprii, aţi trimis vreun misionar într un câmp îndepărtat de lucru? Dar gândiţi-vă la sutele de misionari care au fost trimişi de biserică!

Când mergem la biserică pentru a dărui, cât şi pentru a primi, vom vedea importanţa întâlnirii membrilor trupului lui Hristos. Acolo pot fi unii care de abia au fost aduşi de pe drumul către Ierihon şi au nevoie de ajutorul nostru. Şi marele Bun Samaritean spune celor care sunt binevoitori de a dărui altora: „Ai grijă de ei. Şi când Mă voi întoarce, îţi voi plăti.”

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden