Calea spre biruință

Cu toate că în inima fiecărui credincios se va da permanent o luptă între firea pământească şi Duhul Sfânt, viaţa creştină nu trebuie trăită sub semnul înfrângerii, al eşecului şi al păcatului.

6. Care este secretul unei vieţii în care Duhul stăpâneşte peste firea pământească? Galateni 5:16-26

Galateni 5:16-26
16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23 blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26 Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Pasajul din Galateni 5:16-26 conţine cinci verbe-cheie care descriu viaţa condusă de Duhul Sfânt. Mai întâi, credinciosul trebuie „să umble” cârmuit de Duhul (vers. 16).
Verbul grecesc este peripateo, care are sensul literal de „a umbla după cineva” sau „a urma”.

Discipolii renumitului filosof grec Aristotel au ajuns să fie cunoscuţi sub numele de peripatetici, deoarece ei îl urmau pe Aristotel pretutindeni. Întrucât verbul este la prezent, înţelegem că Pavel nu vorbeşte despre o umblare ocazională, ci mai degrabă despre o experienţă zilnică neîntreruptă. Pe lângă aceasta, întrucât avem de-a face cu o poruncă („umblaţi cârmuiţi de Duhul”), înseamnă că umblarea aceasta este o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi. Al doilea verb este „călăuziţi” (vers. 18). El ne sugerează că trebuie să Îi permitem Duhului să ne arate încotro să mergem (compară cu Romani 8:14; 1 Corinteni 12:2). Noi nu suntem chemați să conducem, ci să urmăm.

Următoarele două verbe apar în versetul 25. Primul este „trăim” (zao în greceşte). Când foloseşte acest cuvânt, Pavel se referă la experienţa naşterii din nou care trebuie să aibă loc în viaţa fiecărui credincios. Faptul că verbul este la prezent ne arată că experienţa naşterii din nou trebuie reînnoită zilnic. În continuare, Pavel scrie că, dacă trăim prin Duhul, atunci trebuie „să şi umblăm” prin Duhul. Cuvântul tradus cu „să umblăm” este diferit de cel folosit în versetul 16. Aici este stoicheo, un termen militar care înseamnă literal „a se alinia”, „a ţine pasul” sau „a se conforma”. Ideea este că Duhul ne dă viaţă şi că tot El ar trebui să ne îndrume paşii în fiecare zi din viaţă.

Verbul întrebuinţat de Pavel în versetul 24 este „a răstigni”, un cuvânt care şochează. Dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt, atunci trebuie să luăm decizia fermă de a reprima dorinţele firii pământeşti. Desigur că Pavel vorbeşte aici în mod simbolic. Noi răstignim firea pământească prin „hrănirea” vieţii spirituale şi prin respingerea dorinţelor firii pământeşti.

Dați exemple practice despre cum se poate „răstigni” firea pământească?