Definiția libertății creștine
Porunca lui Pavel de a rămâne „tari” în libertate nu este nefondată. Ea este precedată de o afirmaţie importantă: „Hristos ne-a izbăvit.” De ce trebuie să rămână creştinii tari în libertatea lor? Pentru că Hristos i-a eliberat deja. Cu alte cuvinte, libertatea noastră este urmarea a ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi.
Obiceiul acesta de a enunţa un adevăr şi apoi de a adăuga un îndemn este specific epistolelor lui Pavel (1 Corinteni 6:20; 10:13,14; Coloseni 2:6). De exemplu, în Romani 6, el face câteva afirmaţii legate de statutul nostru în Hristos, precum: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El” (Romani 6:6). Apoi, adresează un îndemn insistent: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor” (Romani 6:12). Pavel vrea să spună de fapt: „Purtaţi-vă conform cu statutul pe care îl aveţi deja în Hristos!” Etica Evangheliei nu ne prezintă obligaţia de a încerca să facem anumite lucruri pentru a demonstra că suntem într-adevăr copiii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, noi facem anumite lucruri, pentru că suntem deja copiii Săi.
3. Din ce sau de ce ne-a izbăvit Hristos? Romani 6:14,18; 8:1; Galateni 4:3,8; 5:1; Evrei 2:14,15.
Romani 6:14,18
14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
18 Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. –Romani 8:1
Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.Galateni 4:3,8
3 Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.
8 Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.Galateni 5:1
Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.Evrei 2:14,15
14 Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15 şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
Utilizarea cuvântului slobozenie pentru a descrie viaţa creştină este mai frecventă în epistolele lui Pavel decât în alte scrieri din Noul Testament. Cuvântul slobozenie şi celelalte cuvintele înrudite ca sens apar de 28 de ori în epistolele sale şi numai de 13 ori în alte scrieri.
Ce înţelege Pavel prin libertate? În primul rând, aici nu este doar un concept abstract. Nu se referă la libertatea politică, la cea economică sau la libertatea de a trăi cum ne place. Din contră, libertatea aceasta se întemeiază pe relaţia noastră cu Isus Hristos. Contextul ne sugerează că Pavel se referă la eliberarea de sub robia şi condamnarea Legii, dar libertatea noastră înseamnă mult mai mult decât atât. Ea înseamnă eliberarea de păcat, de moartea veşnică şi de Diavol.
De ce lucruri eşti înrobit? Memorează Galateni 5:1 şi roagă-L pe Dumnezeu ca libertatea pe care o ai în Hristos să devină o realitate în viaţa ta.