Sub robia învățăturilor începătoare
După ce arată că statutul nostru înaintea lui Dumnezeu este acela de fii şi de moştenitori, Pavel clarifică această analogie în Galateni 4:1-3, dând ca exemplu situaţia în care proprietarul unei mari averi moare şi îi lasă tot fiului său, care este încă minor. Testamentul tatălui prevede ca fiul lui să fie în grija tutorilor până la majorat. Deşi poartă titlul de stăpân al averii tatălui său, el este minor şi, în fapt, situaţia lui nu se deosebeşte de cea a unui rob.
Exemplul aceasta se aseamănă cu cel al îndrumătorului – pedagogul din Galateni 3:24, doar că, în acest caz, autoritatea slujitorilor şi a administratorilor este mult mai mare şi mai importantă. Ei sunt răspunzători nu numai de educaţia fiului stăpânului, ci şi de problemele financiare şi administrative, până la momentul în care fiul este destul de mare ca să preia aceste responsabilităţi.
3. Ce spune Pavel în Galateni 4:1-3, ca să ne ajute să înţelegem care ar trebui să fie rolul Legii în viaţa noastră acum, după ce am venit la Hristos?
Galateni 4:1-3
1 Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.
2 Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.
3 Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.
Semnificaţia exactă a expresiei „învăţături începătoare” (Galateni 4:3,9) mai face încă obiectul disputelor. Cuvântul grecesc stoicheia are sensul literal de „elemente”. Unii consideră că se referă la elementele fundamentale care compun universul (2 Petru 3:10,12), la puterile demonice care stăpânesc în acest veac rău (Coloseni 2:15) sau la principiile elementare ale vieţii religioase, la ABC-ul religiei (Evrei 5:12). Accentul pus de Pavel pe statutul de „minori”, pe care l-au avut oamenii înainte de venirea lui Hristos (Galateni 4:1-3), ne lasă să înţelegem că el se referă aici la principiile elementare ale vieţii religioase. Deci rânduielile şi jertfele din Vechiul Testament au fost doar un abecedar care înfăţişa învăţăturile fundamentale ale mântuirii. Astfel, deşi legile ceremoniale au fost pentru Israel importante şi instructive, ele nu erau decât nişte umbre ale lucrurilor viitoare. Ele nu au fost date ca să fie puse în locul lui Hristos.
Dacă suntem preocupați să dobândim mântuirea prin ascultarea de Lege şi nu doar prin Hristos, este ca şi cum ne-am întoarce în timp. Galatenii se întorceau la aceste învăţături începătoare, deşi Hristos venise deja. Ca şi cum fiul ajuns la majorat, din exemplul lui Pavel, şi-ar dori să fie din nou copil!
Întreabă-te sincer: „Legat de mântuire, mă preocupă mai mult ascultarea de Lege sau relația cu Domnul Hristos?” Analizează obiectiv răspunsul și ce ai de făcut!