Legea ca îndrumător
6. Cu ce aseamănă Pavel Legea în Galateni 3:24?
Galateni 3:24
Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
Cuvântul tradus prin „îndrumător” vine din grecescul paidagogos. Unele versiuni îl traduc prin „regulament”, „dascăl” sau „supraveghetor”, dar niciun cuvânt nu poate reda în întregime semnificaţia lui. În societatea romană, paidagogos era sclavul căruia i se oferea o poziţie de autoritate peste fiii stăpânului, din momentul în care aceştia împlineau şase sau şapte ani şi până la maturitate. El avea grijă de nevoile lor fizice (le pregătea baia, se îngrijea de hrana şi de hainele lor şi îi ocrotea de pericole), dar, totodată, trebuia să aibă grijă ca ei să meargă la şcoală şi să îşi facă temele. Pe lângă acestea, el trebuia să îi ajute să-şi însuşească virtuţile morale – să se asigure că le cunoşteau şi le aplicau în viaţă. Probabil că unii pedagogi au fost buni şi iubiţi de copii, însă în literatura antică sunt prezentați, în general, ca fiind foarte severi, asigurându-şi supunerea copiilor nu numai prin ameninţări şi ceartă, ci şi prin lovituri cu biciul sau cu băţul.
Asemănarea Legii cu un pedagog ne ajută să înţelegem şi mai clar care este rolul ei. Legea a fost adăugată pentru a pune în evidenţă păcatul şi pentru a oferi îndrumare. Dată fiind natura acestei sarcini, înţelegem că Legea are şi un aspect negativ, deoarece ea ne mustră şi ne arată că suntem păcătoşi. Dar Dumnezeu foloseşte chiar şi acest aspect „negativ” spre binele nostru: condamnarea sub care ne aşază Legea ne trimite la Hristos. Aşadar, Legea şi Evanghelia nu se exclud una pe cealaltă. Dumnezeu a plănuit ca ele să lucreze împreună pentru mântuirea noastră.
„În acest pasaj al Scripturii [Galateni 3:24], Duhul Sfânt vorbeşte prin intermediul apostolului îndeosebi despre Legea morală. Legea ne descoperă păcatul, ne face să simţim nevoia după Hristos şi să alergăm la El pentru a primi iertarea şi pacea, prin pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 209 (234)
Care a fost ultima ocazie în care ţi-ai evaluat faptele, cuvintele şi gândurile prin prisma Legii? Confruntă-le chiar acum nu numai cu litera Legii, ci şi cu spiritul ei (Matei 5:28; Romani 7:6). Cât de bine stai? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre ideea pe care o susţine Pavel în galateni?