Credința și Legea

Pavel aduce argumente puternice în favoarea credinţei în relaţia unui om cu Dumnezeu. El declară în mod repetat că nici circumcizia şi nici vreo altă „faptă a Legii” nu sunt condiţii necesare pentru mântuire, „pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii” (Galateni 2:16). Un credincios adevărat este caracterizat de credință, nu de legalism (Galateni 3:7).

2. Dacă suntem mântuiți prin credință, nu prin ascultarea de Lege, înseamnă oare că nu mai trebuie să respectăm Legea? Compară Romani 3:31 cu 7:7,12; 8:3 şi Matei 5:17-20.

Romani 3:31
Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Romani 7:7,12
7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?
12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

Romani 8:3
Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământeascăa o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

Matei 5:17-20
17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
19 Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Argumentul adus de Pavel în Romani 3 este asemănător cu discuţia despre credinţă şi Lege din Galateni. Simţind că explicaţiile lui s-ar putea să-i ducă pe unii la concluzia că el înalţă credinţa în defavoarea Legii, Pavel pune o întrebare retorică: „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea?” Cuvântul tradus aici prin „desfiinţăm” este katargeo. Pavel îl utilizează în mod frecvent. Mai e tradus prin „a nimici” (Romani 3:3; 1 Corinteni 6:13), „a înlătura” (Efeseni 2:15), „a dezbrăca de putere” (Romani 6:6). Aşadar, este clar că, dacă Pavel ar fi vrut să susţină ideea că Legea a fost desfiinţată la cruce, după cum afirmă unii, atunci acesta era contextul potrivit. Dar Pavel nu numai că respinge această interpretare printr-un „nu” categoric, ci declară că Evanghelia lui „întăreşte” Legea!

„Planul îndreptăţirii prin credinţă arată că Dumnezeu ţine seama de Legea Sa prin faptul că cere şi oferă o jertfă de ispăşire. Dacă îndreptăţirea prin credinţă ar fi desfiinţat Legea, atunci nu ar mai fi fost nevoie de jertfa ispăşitoare a lui Hristos pentru eliberarea păcătosului din păcatele sale şi readucerea lui, în acest fel, la pace cu Dumnezeu.

În plus, credinţa autentică cuprinde în ea dispoziţia totală de a împlini voia lui Dumnezeu printr-o viaţă de ascultare de Legea Sa. (…) Credinţa reală, bazată pe dragostea din toată inima faţă de Mântuitorul, poate conduce numai la ascultare.” – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 510

Gândeşte-te ce ar însemna dacă Pavel ar fi susţinut într-adevăr că nu mai e necesar să ţinem Legea, pentru că a fost desfiinţată. Ar însemna că adulterul, furtul sau crima nu mai sunt păcate? Gândeşte-te de câtă suferinţă, durere şi tristeţe ai fi scutit dacă ai asculta de Legea lui Dumnezeu. Prin ce suferinţă ai trecut, tu sau alții, din cauza neascultării de Legea Sa?