Galatenii nechibzuiți

1. Redă pe scurt mesajul lui Pavel din Galateni 3:1-5. Există riscul ca, după un început bun, să cădem în capcana legalismului, la fel ca galatenii?

Galateni 3:1-5
1 O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
2 Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?
3 Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?
4 În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă în adevăr, e în zadar!
5 Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

Unele traduceri moderne au încercat să redea altfel sensul cuvintelor lui Pavel din versetul 1, unde el spune că galatenii sunt „nechibzuiţi”. Cuvântul grecesc pe care îl foloseşte aici este, de fapt, mai aspru. Este vorba de anoetoi, care provine din cuvântul nous (minte). Sensul lui literal este „fără minte”. Dar Pavel nu se opreşte aici; el se întreabă dacă nu cumva i-a fermecat vreun vrăjitor de sunt atât de nechibzuiţi: „Cine v-a fermecat?”
Cuvintele întrebuinţate aici pot sugera că în spatele stării lor este chiar Diavolul (2 Corinteni 4:4). Pavel este surprins de faptul că galatenii s-au putut îndepărta de Evanghelie, deşi ştiau că mântuirea vine prin jertfa lui Hristos la cruce. El avea certitudinea că ei înţeleseseră lucrul acesta. Cuvântul din Galateni 3:1, tradus prin „zugrăvit”, are sensul literal de „a prezenta public” sau „a aşeza la vedere”. El era folosit cu referire la toate anunţurile şi proclamaţiile publice. Pavel spune aici că răstignirea lui Isus era un punct atât de important în predicarea lui, încât galatenii reuşiseră să-L „vadă” aşa cum Îl prezentase el, dar, prin faptele lor, ei Îi întorseseră spatele lui Hristos cel răstignit.

După aceea, Pavel compară experienţa actuală a galatenilor cu experienţa lor de la începutul credinţei în Hristos. El le pune câteva întrebări retorice: Cum au primit Duhul Sfânt sau, altfel spus, cum au devenit creştini la început? Iar apoi, schimbând puţin perspectiva: De ce a dat Dumnezeu Duhul Sfânt? Pentru că au făcut ei ceva ca să-L merite? Categoric că nu! Dimpotrivă, Duhul le-a fost dat pentru că au crezut vestea bună despre ceea ce făcuse Hristos pentru ei. După un început atât de bun, cum ajunseseră ei la concluzia că trebuiau să se bazeze pe faptele lor?

Ţi se întâmplă vreodată să spui în mintea ta: „Stau destul de bine. Sunt un creştin destul de puternic. Nu fac cutare şi nici cutare lucru…”? Se strecoară apoi în mintea ta gândul că eşti suficient de bun ca să fii mântuit? De ce e rău să gândeşti aşa?