Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă. 1 Samuel 16:7

Aveam zece ani când ne-am mutat dintr-o casă mică, închiriată, de pe Franklin Street, într-o casă mai mare, pe Front Street, casă care avea să fie a noastră. Nu mai aveam dormitorul la subsol. Iar curtea era plină de pomi. Era un măr ornamental, care făcea mere mici și roșii. Îmi aduc aminte că am încercat (nu și reușit) să le mănânc. Mai era un pom care făcea mere mari, din care mama făcea plăcinte, crisp de măr și alte deserturi delicioase. Aveam pruni, arțari cu frunze argintii, ulmi și frasini. Dar cei mai mari erau plopii din apropierea ușii principale.

În măr mă puteam cățăra, dar cele mai de jos ramuri ale plopului erau mult deasupra capului meu. Trunchiurile lor erau atât de groase, că nu le puteam cuprinde. Nu știu cât de bătrâni erau, dar ofereau o fericită umbră și multe frunze toamna. (Această ultimă parte era o plăcere pentru mine, dar nu și pentru părinții mei.) Copacii păreau să se afle acolo de o sută de ani și speram să rămână mulți alții.

După ce m-am mutat de acasă, mama mi-a spus că plopii au trebuit tăiați. Pe dinafară păreau sănătoși, dar pe dinăuntru erau putrezi și goi. Era periculos să fie lăsați, pentru că se puteau crăpa și puteau lovi ceva – cum ar fi casa noastră – sau pe cineva. Doar aparent erau bine.

Mă întreb dacă același lucru se poate spune și despre anumiți creștini – sau despre mine. Mergem la biserică în mod regulat. Avem funcții și responsabilități în biserică, de care ne achităm conștiincios. Nu facem ce nu trebuie și facem tot ce trebuie. Dar ce vede Dumnezeu când Se uită la noi? Când ne vede inima?

Poate că pe semenii noștri îi putem păcăli, la fel și pe membrii bisericii, chiar și pe membrii familiei, dar pe Dumnezeu nu îl putem păcăli. El vede ce suntem pe interior. Vede dacă suntem sănătoși pe dinăuntru. El vede găurile pe care doar El le poate umple. Spre deosebire de acei plopi, nu suntem condamnați la tăiere. Indiferent cât gol poate exista în oricare dintre noi, Dumnezeu are un remediu. Dumnezeu ne poate umple cu Duhul Său, cu caracterul Său desăvârșit, cu iubirea Sa desăvârșită. Nu trebuie decât să cerem. Și să acceptăm.

Barbara Lankford

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn