Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie. Psalmii 34:7

Ce înseamnă, în sens creștin, „să dai mărturie”? Dintotdeauna am considerat că înseamnă să le spui oamenilor ce știi, să le împărtășești cunoștințe și să faci pentru ei lucruri, astfel ca, într-un final, ei să fie convinși și convertiți. Era responsabilitatea mea să dau această mărturie, ca să fiu o bună creștină și să îi fac pe alții creștini la fel ca mine. Trebuie să recunosc că genul acesta de mărturie nu mi s-a potrivit niciodată. În majoritatea ocaziilor în care am încercat să îl pun în practică, mi s-a părut anost.

În urmă cu câteva săptămâni, am început să mă gândesc ce înseamnă „a da mărturie”. După cum înțeleg eu lucrurile, înseamnă să vezi ceva; să fii acolo, să pui tu însuți în practică și să fii în stare să testezi ceva în virtutea a ceea ce ai văzut, auzit și trăit tu însuți. Am început să cred că forma substantivală a termenului se potrivea mai bine decât forma verbală cu ceea ce cred eu despre Dumnezeu. „Mărturia” mea este ceea ce am văzut și trăit pe pielea mea în ceea ce îl privește pe Dumnezeu și grijă Sa. Este vorba despre Dumnezeu și ceea ce face El – nu despre mine și ceea ce cred eu că știu sau lucrul de care cred eu că trebuie să te conving pe tine.

De ce am adus vorba despre „mărturie”? Tocmai am auzit o istorie interesantă și m-am hotărât să o verific. M-am dus la pastorul Shin. El fusese în vizită la spital la două fete coreene accidentate de o camionetă. Era cu câteva zile înainte de întoarcerea lor în Coreea și se îndreptau spre un magazin să cumpere niște lucruri pe care să le ia cu ele. Când au traversat, au fost lovite de mașină și proiectate pe marginea drumului. Șoferul camionetei a oprit și s-a uitat la ele speriat, nu cumva să fi murit. Capota mașinii lui era grav avariată, întrucât avusese viteză mare. A fost surprins și ușurat să vadă că fetele s-au ridicat în picioare de pe marginea drumului – evident, nu erau moarte. Dar el continua să o caute pe cea de-a treia fată, îmbrăcată în galben. A mers în susul și în josul drumului, a căutat-o chiar și în șanț, dar n-a găsit-o. Șoferul susținea că văzuse trei fete și că pe cea în galben o lovise prima. Dar nu era nicio fată în galben, cel puțin nicio fată pe care să o poată vedea cineva în afară de șofer.

A fost o plăcere să auzi istoria povestită de cineva care a luat parte la ea – o mărturie la prima mână. Nu a dobândit niciun element de fantastic odată cu repovestirea. Când auzim ceva de la un martor, sunt mai multe șanse să credem ce auzim. Eu vreau să fiu genul acesta de martor.

Janell Brauer

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn