Isaia 50
Isaia 50
1 Aşa vorbeşte Domnul: „Unde este cartea de despărţire prin care am izgonit pe mama voastră? Sau căruia dintre cei ce M-au împrumutat v-am vândut? Vedeţi, din pricina fărădelegilor voastre aţi fost vânduţi, şi din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră.
2 Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat? Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea Eu usuc marea şi prefac râurile în pustiu; peştii lor se strică din lipsă de apă şi pier de sete!
3 Îmbrac cerurile cu negura de jale şi le învelesc cu un sac.
4 „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.
5 Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.
6 Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.
7 Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.
8 Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: „Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!”
9 Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osândi? Într-adevăr se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mânca.
10 Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!
11 Iar voi toţi care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.