Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Proverbele 3:6

Îmi aduc foarte clar aminte, deşi au trecut şapte ani. Era începutul verii. Era aşa de cald, că centrul oraşului era înţesat de oameni. Pentru mine, era o zi specială. Tocmai ieşisem din biroul primarului, unde fusesem recompensată pentru că eram una dintre cele mai bune eleve din oraş. Era o mare onoare. Crezi că eram fericită? Ei bine, nu eram. În timp ce stăteam la coadă la patiserie împreună cu mama, mă simţeam nefericită şi dezamăgită. Aveam tot ce visasem: nota 10 pe linie şi reuşisem în tot până în acel moment; în doar câteva luni urma să merg la facultatea de medicină. Totul mergea conform planului. Dar mă simţeam goală şi pierdută.

Mama încerca să mă înveselească. Vorbeam despre o carte când, din senin, a venit la noi o doamnă în vârstă. Am presupus că e prietena mamei, aşa că m-am forţat să zâmbesc politicos. Ea ne-a salutat şi m-a întrebat dacă am scris eu cartea despre care discutăm, l-am răspuns că nu, fiind derutată şi încercând să înţeleg de ce ar crede cineva aşa ceva.

„Dar tu scrii povestiri, nu-i aşa?”m-a întrebat ea direct.

Pentru câteva momente, m-am holbat la ea, zicând în sinea mea: Cum e posibil să ştie ea aşa ceva? Da, scriam povestiri, îmi plăcea să scriu şi adânc în inima mea am visat dintotdeauna să devin scriitoare. Dar nu am spus asta nimănui. Uimită, i-am spus că da, scriu. Femeia s-a uitat atunci în ochii mei şi a spus:

„Într-o zi, o să scrii o carte şi mi-ar plăcea să am un autograf de la tine. Pur şi simplu, nu renunţa. Continuă să scrii şi o să reuşeşti”, a zis ea, apoi a plecat.

Atunci mama m-a întrebat dacă o cunosc şi ne-am chinuit un sfert de oră să ne dăm seama cine era şi de unde mă cunoştea. Nu am aflat niciodată. Dar în acea zi, s-a produs declicul. Am început să mă rog lui Dumnezeu să preia controlul vieţii mele. M-am concentrat pe scris, iar la facultate am studiat literatura. Acea decizie m-a condus spre Seminarul Teologic, unde sunt acum studentă. Ce am învăţat este că Dumnezeu e întotdeauna aproape, încercând să ne conducă inima spre un viitor mai bun, chiar dacă uneori uităm să Îl rugăm.

Tijana TiziD

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn