Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. – 1 Ioan 2:6

În timp ce stăteam şi studiam Cuvântul Domnului, mintea mi-a zburat la comportamentul meu necreştinesc de la serviciu, din ziua anterioară. Colega mea mă rugase să o ajut la transferarea unui pacient dintr-un salon în altul. M-am dus să pregătesc noul salon, dar când am păşit înăuntru, mi-am schimbat atitudinea. Acolo era un pacient care frecvent are conflicte cu personalul. Era unul dintre acei pacienţi pe care nu vrei să îi ai într-o zi grea şi îţi doreşti să nu îi vezi niciodată când ai o zi uşoară. Aşa că am făcut ceea ce fac din fire: l-am ignorat complet, în timp ce transferam celălalt pacient.

Conştiinţa m-a mustrat şi nu puteam decât să mi-l imaginez pe Satana rânjind pentru că ieşise învingător. Mi-a fost ruşine. Prin lipsa mea de autocontrol, deschisesem în mod necugetat uşa ca „duşmanul sufletelor” să intre şi să profite de situaţie. Am citit recent un articol despre deschiderea uşii în faţa duşmanului, iar cuvintele autoarei rezumau situaţia mea: „Imediat ce apare o înstrăinare în sentimente, acest fapt este adus în atenţia lui Satana, iar el are ocazia să-şi folosească înţelepciunea şi dibăcia sa de şarpe ca să dezbine şi să distrugă” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 123, orig.).

În timp ce mă gândeam la situaţia mea, am fost copleşită de un sentiment profund de remuşcare. Tamar, aşa ar face Isus? Bineînţeles că nu. Am conştientizat eterna luptă pentru sufletul meu şi, în pocăinţă, m-am plecat înaintea Salvatorului meu. M-am putut identifica cu Pavel când a spus: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (Romani 7:18,19). Isus, ca un tată iertător şi milos, m-a încurajat repede prin cuvintele Sale din Romani 8:1 – „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Astăzi când te vei confrunta cu diferite situaţii, sora mea, pune-ţi următoarea întrebare: „Ce ar face Isus?” O scriitoare îndrăgită de mine a spus că purtăm numele de creştin, ceea ce înseamnă a fi asemenea lui Hristos. Nu uita: nu e suficient să Îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor; trebuie să Îi urmăm exemplul în viaţa noastră de zi cu zi. Dumnezeu să te binecuvânteze!

Tamar Boswell

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn