Speranță în revenirea Domnului
3. Ce spun textele următoare despre evenimentele viitoare? 1 Petru 1:4; 1 Petru 1:17; 1 Petru 4:5,6; 1 Petru 4:17; 2 Petru 3:1-10;
1 Petru 1:4
şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.1 Petru 1:17
Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;1 Petru 4:5-6
5. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
6. Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.1 Petru 4:17
Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?2 Petru 3:1-10
1. Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
2. ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.
3. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor
4. şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
5. Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei
6. şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.
8. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.
9. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 10. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
Una dintre dificultățile principale cu care se confruntau cititorii și ascultătorii inițiali ai primei epistole a lui Petru era persecuția. Apostolul îi îmbărbătează spunându-le că, în ciuda situației lor prezente grele, în cer îi așteaptă o răsplată pe care nu le-o poate lua nimeni. Petru prezintă două evenimente viitoare: judecata finală și distrugerea răului prin foc. El le arată credincioșilor că, deși trebuiau să sufere prigoana, va veni timpul când li se va face dreptate și judecată și vor primi răsplata veșnică.
Apostolul amintește despre judecata aceasta în trei locuri. El spune că Dumnezeu Tatăl îi judecă pe toți oamenii cu imparțialitate, după faptele lor (1 Petru 1:17), că Isus Însuși va judeca viii și morții (1 Petru 4:5) şi face precizarea interesantă că judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu (1 Petru 4:17). De asemenea, el subliniază că oamenii nelegiuiți vor fi distruși printr-un foc care va cuprinde întreg pământul (2 Petru 3:7) şi menţionează și tulburările create de cei care puneau la îndoială revenirea lui Isus (2 Petru 3:1-10). El arată că Domnul nu întârzie în împlinirea acestei făgăduințe, ci le acordă oamenilor timp să vină la pocăință și să fie mântuiți. Iar certitudinea judecății viitoare ar trebui să-i convingă pe toți să ducă o viață sfântă și evlavioasă.
Aşadar, remarcăm că, deși este preocupat mai cu seamă de momentul prezent și de viața creștină practică, Petru îi poartă permanent pe cititorii săi cu gândul la speranța lor viitoare. Iar sfatul său este ca, în ciuda împrejurărilor de moment, ei să meargă înainte cu credință și în ascultare.
De ce este valabil și în dreptul tău sfatul de a merge înainte cu credință și în ascultare, indiferent de circumstanțe? Ce altceva poți face?