Ziua marii încercări

„Vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.” Amos 8:12.

În zilele din urmă, chiar înaintea venirii Domnului, va fi un timp de mare criză. Pe atunci oamenii vor fi dovedit că se îndreaptă cu repeziciune într-o direcţie sau cealaltă. Diferenţa dintre acea mare criză şi crizele prin care trecem noi acum, este că atunci când va veni furtuna cea mare nu va mai fi timp pentru vreo schimbare de direcţie. Direcţia trebuie schimbată înainte de venirea uraganului. Dacă aşa stau lucrurile, Dumnezeu probabil că este foarte interesat în a ne determina să ne vedem adevărata stare înainte de sosirea acelor timpuri.

În Amos 8, găsim o proorocie despre un timp când oamenii vor umbla de la o mare la alta, de la un ţărm la altul, în căutarea unei credinţe pe care au neglijat-o şi pe care atunci n-o vor mai avea la îndemână. Atunci îşi vor da ei seama că nimic altceva, în afara credinţei, nu are vreo valoare şi îşi vor arunca avuţiile la molii şi la lilieci căutând cu teamă şi disperare ceea ce mai înainte au avut la dispoziţie dar au refuzat.

Cum putem şti dacă suntem la adăpost de furtuna care se apropie? Există două mijloace prin care putem afla dacă mergem sau nu în direcţia cea bună. Matei 7:21: Faci tu voia Tatălui tău? Matei 25:12: Îl cunoşti tu pe Isus? „Când Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu în măsura în care acest privilegiu ne este oferit astăzi, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare.” Hristos Lumina Lumii, p. 668. Aceasta face din cunoaşterea lui Dumnezeu un scop, o cauză, şi din împlinirea voinţei Lui un rezultat, un efect. Amândouă aceste aspecte sunt tot atât de semnificative şi de importante, dar unul este în totalitate rezultatul celuilalt. Cum ştiu dacă mă îndrept în sus, către Dumnezeu, sau dacă mă prăvălesc la vale? Factorul decisiv aici este: am eu o legătură personală cu Dumnezeu în fiecare zi?

Când Îl voi cunoaşte aşa cum am astăzi privilegiul să-L cunosc, viața mea va deveni o viaţă de ascultare continuă. Dacă am probleme în privinţa ascultării continue, aceasta nu se întâmplă pentru că nu depun destul efort în direcția ascultării, ci pentru că nu-L cunosc pe Dumnezeu aşa cum mi se oferă privilegiul şi ocazia de a-L cunoaşte. Aceasta este esenţa vieţii de biruinţă. Dacă eu voi continua să urmăresc părtăşia cu Dumnezeu, dacă voi profita de privilegiul ce mi se oferă de a-L cunoaşte pe El, atunci El va duce la bun sfârşit acea lucrare pe care a început-o în mine, şi mă va susţine cu siguranţă şi tărie în marea încercare finală.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden