Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! – Psalmii 139:14
Pe lângă Biblie, natura are menirea de a fi a doua carte pentru noi. De aceea este important să ne petrecem cât mai mult timp posibil studiind a doua carte a lui Dumnezeu şi să învăţăm din ceea ce are natura de oferit.
De-a lungul anilor, am ajuns tot mai interesată de florile care înfloresc în deşert, în cele mai aspre condiţii. De ce? Pur şi simplu, pentru că putem învăţa minunate lecţii de la flori. Putem fi inspiraţi văzând cum acestea depăşesc toate obstacolele pentru a înflori acolo unde se află, chiar şi în locurile cele mai crunte.
Una dintre cele mai uimitoare flori pe care le folosesc drept ilustraţie şi inspiraţie in propria viaţă este Rhizanthella gardneri, cunoscută ca „Orhideea subterană occidentală”. Aceasta a fost descoperită în primăvara anului 1982, în Australia. Când JackTrott s-a aplecat să cerceteze o crăpătură ciudată, apărută în solul uscat de pe terenul lui, a simţit un miros dulce venind din pământ. Dând la o parte pământul, a descoperit o floare mică albă, cam de un centimetru în diametru, crescând sub pământ. Ceea ce descoperise era o specie complet nouă de orhidee, frumoasă din toate punctele de vedere. Conform experţilor, această floare este frumoasă, imprevizibilă şi foarte periclitată, care îşi duce întreaga existenţă sub pământ. Chiar şi înfloreşte în subteran, ceea ce o face unică între plante.
Frumoasa Rhizanthella gardneri are o lecţie pentru noi: putem înflori. Chiar şi în circumstanţe dificile. Chiar dacă nu observă nimeni. Putem înflori acolo unde ne aflăm.
Astăzi, dacă te gândeşti că acolo unde te afli tu este în prezent prea întuneric, că nu se zăreşte niciun pic de lumină, adu-ţi aminte de această orhidee. Dacă această orhidee subterană găseşte calea să înflorească prin puterea lui Dumnezeu, şi tu poţi primi puterea Sa – să creşti, să înfloreşti şi să fii o binecuvântare.
Cu drag, Dumnezeu ne plantează exact acolo unde vrea ca noi să înflorim. Ne dă exact tipul adecvat de lumină pentru a creşte; are mare grijă de noi. Suntem curăţate de uscăciuni, fertilizate, udate, protejate de secetă şi acoperite cu grija Sa. Totuşi, cu toată această grijă, uneori nu înflorim. Să înfloreşti acolo unde te afli este o alegere, o provocare şi deseori presupune schimbare.
Dumnezeu face o lucrare de transformare a vieţii şi inimii noastre exact acolo unde ne aflăm. Te încurajez să accepţi provocarea Sa, să adopţi planul Său şi să înfloreşti exact în locul în care eşti plantată.
Raquel Queiroz da Costa Arrais
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
|
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO