Împodobiți cu smerenie
Societatea în care trăia Petru era foarte stratificată. Elita conducătoare ocupa vârful ierarhiei. Pe treptele inferioare, se aflau diferite clase de oameni, iar pe ultima erau sclavii. Smerenia era atitudinea pe care trebuiau să o aibă cei de rang inferior față de cei de rang superior. Cuvântul grecesc pentru „smerenie” are sensul de atitudine a celui umil, neînsemnat, slab, sărman, și era utilizat în legătură cu oamenii care nu aveau un statut bun și autoritate în societate. În afara iudaismului și creștinismului, era asociat cu oamenii de rang inferior, iar smerenia nu era considerată a fi o atitudine potrivită pentru oamenii liberi.
5. Ce sfat al lui Petru este surprinzător, dat fiind contextul și timpul în care l-a scris? 1 Petru 5:5-7
1 Petru 5:5-7
5. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”
6. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.
În Biblie, smerenia este privită altfel decât în societatea în care a trăit Petru. El citează din Proverbele 3:34, un verset citat și în Iacov 4:6. În Vechiul Testament, o parte a lucrării lui Dumnezeu a constat din doborârea trufiei celor mari și puternici (Isaia 13:11, 23:9; Iov 40:11).
Isaia 13:11
„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.Isaia 23:9
Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:Iov 40:11
Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!
Smerenia este atitudinea adecvată a omului înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 5:6), dar și conduita creștinului față de frații de credință ar trebui să fie caracterizată de smerenie și nu de mândrie (vers. 5).
Toți creștinii, inclusiv conducătorii bisericii, știu că sunt niște păcătoși mântuiți prin harul lui Dumnezeu. De aceea, suntem cu toții egali și ar trebui să stăm smeriți în fața Domnului. Și în relațiile cu ceilalți, și îndeosebi în relațiile cu cei din subordinea noastră, ar trebui să dăm dovadă de smerenie. Sigur că oricine poate fi smerit înaintea lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Și sigur că este relativ ușor să fim smeriți față de cei superiori nouă, față de cei cu autoritate peste noi, față de „mai-marii” noștri. Însă testul suprem de smerenie este modul în care ne raportăm la cei subordonați nouă, la cei care nu au nicio putere asupra noastră. La această smerenie se referă Petru aici.