Stăruința în rugăciune

„Şi iată că o femeie cananeancă… a început să strige către El: Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David” Matei 15:22.

Se părea că Isus nici măcar nu o băga în seamă pe acea femeie care-L urmărea. El n-a dat nici un răspuns cererii ei, şi în cele din urmă ucenicii L-au rugat s-o gonească pentru că-i sâcâia. Când în cele din urmă i-a vorbit, Isus i-a spus că ei nu-i putea fi oferit nici un fel de ajutor, şi când ea a insistat, El a făcut referire la câini. Dar ea a continuat cu cererea ei, şi în cele din urmă i s-a dat răspuns.

Iată o văduvă săracă, zdrenţăroasă şi neajutorată. Ea se prezentase de multe ori în faţa judecătorului care ar fi putut s-o ajute într-o clipită dacă ar fi vrut. Dar el refuză s-o ajute. Ea vine înaintea lui din nou şi din nou, cerându-i ajutorul, şi în cele din urmă îl primeşte.

De ce au fost imortalizate aceste istorisiri? Ni se spune că „stăruinţa în rugăciune este o condiţie a ascultării ei” (Calea către Hristos, p. 97), dar de ce? Nu este oare Dumnezeu binevoitor să ne vină în ajutor? Trebuie oare să-L convingem că avem nevoie de ajutor?

În ambele exemple de mai sus, Dumnezeu ne este descoperit prin contrast, şi nu prin comparaţie. Femeia siro-feniciană a fost tratată de Isus în felul în care iudeii ar fi tratat-o. El dorise să trezească simpatie pentru această femeie în inimile ucenicilor Săi, deşi pe vremea aceea ucenicii simpatizau mai mult cu iudeii în privinţa relaţiilor cu neamurile. Dar femeia, văzând că compasiunea lui Isus nu putea fi ascunsă pe de-a-ntregul, a continuat să-şi prezinte cererea până când a primit răspuns.

Judecătorul nedrept este de asemenea un exemplu contrastant al modului în care Dumnezeu tratează cu noi. Dumnezeu este mai binevoitor în a ne da daruri bune decât suntem noi cu copiii noştri. El arată către judecătorul nedrept şi ne spune că dacă chiar şi acel om a putut fi câştigat prin persistenţă, cu cât mai mult va avea Dumnezeu bunăvoinţă faţă de noi.

Cum putem dobândi perseverenţă? „Domnul Hristos însuşi a fost Acela care a pus în inima mamei stăruinţa ce nu putea fi respinsă. Domnul Hristos a fost Acela care a dat văduvei curajul şi hotărârea în cererea ei adresată judecătorului… Şi credinţa pe care El însuşi a sădit-o în inimă, nu putea ca să n-o răsplătească.” Parabole, p. 175.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden