Lupta credinței
„Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10:17
„Dacă te vei angaja în lupta credinţei cu toată puterea de voinţă de care dispui, vei birui.” – Mărturii, vol. 5, p. 513. Care este această luptă a credinţei? Pavel vorbeşte astfel despre ea: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei. Apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat.” (1 Timotei 6:12).
Dacă vei folosi toată puterea ta de voinţă spre a duce lupta credinţei, nu vei mai avea voinţă pentru nimic altceva! Dacă este adevărat că „orice nereuşită a copiilor lui Dumnezeu se datoreşte lipsei lor de credinţă” (Patriarhi şi Profeţi, p. 657), către ce obiectiv credeţi că ar trebui să ne concentrăm cel mai mult atenţia? Oricât ar părea de ciudat, obiectivul principal nu este de a ne strădui să avem mai multă credinţă. Atenţia noastră trebuie să se concentreze către sursa şi totodată subiectul credinţei noastre, care este Isus. De aceea este atât de important ca în fiecare zi să ne luăm timp să-L cunoaştem pe Isus.
Dacă noi nu petrecem timp în comuniune, în părtăşie cu El, noi nu putem dobândi credinţă, nu vom avea încredere în El. Cea mai bună definiţie a credinţei este că ea însemnează încredere în Dumnezeu (Lucrătorii Evangheliei, p. 259). Nu se poate stabili o relaţie de încredere fără a se petrece timp împreună. Nimeni nu ajunge să cunoască pe cineva dacă cei doi nu petrec timp împreună.
Relaţiile nu pot exista fără comuniune, după cum nici existenţa fizică nu poate fi posibilă în lipsa hranei. Nastratin a hotărât să-şi dezveţe măgarul de obiceiul de a mai mânca, dar tocmai pe când i se părea că reuşise, bietul animal a dat în primire!
Dacă nu mai mănânc, eu mai trăiesc o vreme pe baza hranei consumate în prealabil. După aceea voi mai rezista încă o bucată de vreme pe baza rezervelor de grăsime din organism. Oricum, dacă lipsa hranei se prelungeşte prea mult, într-o bună zi voi cădea pradă morţii. La fel şi persoana care a început să experimenteze ceva din viaţa spirituală creştină va putea rezista pentru o oarecare perioadă chiar dacă nu-şi ia timp pentru a-şi hrăni sufletul. Dar mai devreme sau mai târziu el va ajunge la un rău sfârşit. Numai dacă ne vom hrăni zilnic cu Pâinea Vieţii, şi dacă ne vom adăpa regulat din Apa Vie vom putea să ne menţinem o viaţă spirituală puternică şi sănătoasă.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
|
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO