Un gând de încheiere

„Dragostea care este îndelung răbdătoare și blândă nu va face dintr-o indiscreție o jignire de neiertat, nici capital din greșelile altora. Scriptura învață clar că acela care greșește trebuie tratat cu îngăduință și compasiune. Dacă este urmată calea cea dreaptă, inima aparent încăpățânată poate fi câștigată la Isus. Dragostea Lui acoperă o mulțime de păcate. Harul Său nu conduce niciodată la evidențierea greșelilor cuiva, dacă aceasta nu este o necesitate spre bine.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, ed. 1997, p. 218 (267)

Să ne gândim la femeia prinsă în adulter (Ioan 8:1-11). De obicei, când ne gândim la ea, vedem harul Domnului față de o femeie decăzută. Există însă un aspect mai profund. Înfruntându-i pe cei care o aduseseră pe femeie la El, Isus a scris „păcatele ascunse ale vieții lor” (Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 397, în orig., p. 561) pe pământ, de unde cuvintele se puteau șterge repede. De ce nu i-a acuzat deschis, aruncându-le în față păcatele săvârșite, poate cel puțin la fel de grave sau chiar mai grave decât ale femeii? Isus a ales să le arate că le cunoștea ipocrizia și răutatea, dar hotărâse să nu le dezvăluie public. Poate că, arătându-le că le știa intențiile și oferindu-le totuși ocazia de a accepta mântuirea, El dorea să ajungă la inimile lor. Ce lecție frumoasă despre modul în care ar trebui să ne purtăm cu cei care au păcătuit!