Muntele uriaș al rugăciunii

„De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi.” Coloseni 1,9.

Dacă vreodată în viața ta ai auzit pe cineva spunându-ți: „Mă rog pentru tine și mă voi ruga și în continuare”, nu vei uita cu ușurință. Cred în puterea rugăciunii, și cred că ea este un munte uriaș care ne păzește de cădere. Dacă aș vrea să fiu pierdut, ar trebui să uit toate acele momente când, fiind copil, dădeam buzna în biroul tatălui meu, în timpul zilei sau seara, și-l găseam pe genunchi. Știam cel puțin o persoană pentru care se ruga. Eu! Am citit despre un om care se numea Petru. Isus i-a zis: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.” Deodată, pe când Petru blestema și se jura, acele cuvinte i-au revenit în memorie. „M-am rugat pentru tine.”

Am avut odată o discuție lungă la o adunare din timpul săptămânii, încercând să ne dăm seama dacă rugăciunea este efectivă și felul în care acționează ea. Până la urmă ne-am zis: „Haideți să ne rugăm. Să ne rugăm pentru acest caz de nerezolvat. S-a întâmplat că în acea zi mi-a fost dat să văd un misionar reîntors din misiune care s-a descurajat, a venit acasă și a renunțat la credința în Dumnezeu, la biserică, la tot. El și familia sa erau plini de amărăciune și toată lumea știa aceasta. Pe când plecam, el a zis: „Să nu te rogi pentru noi!” Numele lui îmi era mereu în minte în timpul adunării din seara aceea. Am amintit numele lui. Mai multă lume îi cunoștea. Am fost cu toții de acord că nu am fi putut găsi un caz mai greu de rezolvat decât acesta. Ne-am hotărât să ne rugăm în acea lună în fiecare zi acasă la noi, iar miercurea seara împreună, pentru cazul familiei lui. În săptămâna care a urmat casa lui a fost arsă. La ora de rugăciune am întrebat: „Fraților, pentru ce v-ați rugat voi, de fapt?” Ne-am rugat din nou. În săptămâna care a urmat, acel frate a suferit o importantă pierdere materială în cadrul afacerilor sale. Am aflat despre aceasta din ziar. Noi continuam să ne rugăm. Nu înțelegeam ce se întîmpla. Cel rău? Dumnezeu? Cine? Ceea ce s-a întâmplat a fost că la sfârșitul lunii, în ultimul Sabat, pe când începea serviciul de închinare, misionarul împreună cu familia lui a venit la adunare.

Trebuie să ne rugăm mai mult. Credeți aceasta? Trebuie s-o facem. Rugăciunile celor care ne iubesc constituie un munte uriaș care nu ne lasă să fim pierduți.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden