O vizită specială

Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” şi Fața Ta, Doamne, o caut. – Psalmii 27:8

Când se apropie sărbătorile de iarnă, eu şi soţul meu ne începem periplul anual pe la cei dragi. Programul e extenuant – 5 000 de kilometri, 4 hoteluri, în 9 sau 10 zile. Împreună, mergem în vizită la familia lui din Texas. De acolo, eu merg cu maşina singură până în New Mexico, să îmi văd sora, pe Sunny. În 2012, o călătorie misionară ne-a scurtat periplul. Nu am putut să ajung la sora mea. Anul următor, în repetate rânduri şi-a exprimat nerăbdarea cu privire la sosirea mea. Deşi obosită după 23 de ore de călătorit în două zile, nerăbdarea în privinţa reîntâlnirii noastre creştea tot mai mult. Chiar când intram în oraş, m-a sunat sora mea. „Cum adică eşti deja aici? Ai ajuns cu câteva ore mai devreme?” a zis ea pe un ton iritat. „Nu sunt gata încă. Mai am de făcut curăţenie şi nici cumpărăturile nu le-am făcut.”

M-am oferit să fac eu cumpărăturile şi am promis să nu apar înainte de ora stabilită, într-un final, am bătut la uşa ei. Urarea ei de bun venit a fost însoţită de indicaţia: „Nu mă îmbrăţişa! Sunt transpirată. Du-te stai pe pat cât pun eu cumpărăturile astea la locul lor.” Când în sfârşit a venit lângă mine, a picat pe pat şi a adormit instant, epuizată de pregătirile făcute până în ultimul moment. La ora 10 seara, m-am întors în singuratica mea cameră de hotel. Fiind ocupată, sora mea mi-a cerut să nu revin decât la prânz ziua următoare – şi atunci mai mult a dormit, când n-a fost distrasă de televizor. Conversaţia a fost sporadică. Eu eram frustrată că nu mai aveam decât o zi să petrecem împreună. Simţindu-mă ignorată şi neapreciată, i-am împărtăşit în ultima noastră zi dezamăgirea mea cu privire la lipsa de conversaţie şi de părtăşie.

„Cum adică?” a întrebat ea sincer surprinsă. „Vorbim la telefon în fiecare zi, nu? Şi eu te văd tot timpul la postul 3ABN.” Brusc, m-a lovit un gând: Oare aşa Se simte Dumnezeu când vine Sabatul şi noi nu îl îmbrăţişăm cu o urare de bun venit? Cât de des nu se întâmplă să ne epuizăm cu pregătirile pentru Sabat, doar ca să tratăm vizita specială a Domnului nostru cu o primire căldicică, vineri seara? Ne petrecem ziua de odihnă ignorând somnoroşi conversaţia şi părtăşia personală cu El pentru că vorbim zilnic cu El în rugăciune? Considerăm prezenţa Sa un lucru de la sine înţeles în ziua Sa specială?

O, Doamne, iartă-ne pentru ocaziile în care Te-am ignorat şi subapreciat! Ajută-ne să căutăm cu adevărat faţa Ta – mai ales în ziua Ta cea sfântă!

Shelley Quinn

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn