Greu de uitat

Oricine trăieşte tot mai trage nădejde. (…) Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic. (…) Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul. – Eclesiastul 9:4-12

Era o femeie exemplară. Era tăcută, dar prietenoasă, şi o susţinătoare a lucrării lui Dumnezeu, a familiei şi a prietenilor. În lucrurile pe care le-am făcut împreună şi în locurile în care am fost împreună, ea şi-a manifestat mereu sprijinul – în special când era vorba de o cauză nobilă. Într-o sâmbătă dimineaţa, după ce am prezentat punctul misionar, un DVD despre lucrarea misionară, ea a venit şi mi-a şoptit: „Acolo vrem să investim bani eu şi soţul meu.” Şi a venit cu o donaţie generoasă. De asemenea, nu se supăra dacă trebuia să care o geantă grea de cadouri pentru toată lumea, când se întorcea de prin vreo excursie.

Într-o dimineaţă, am primit de la o prietenă vestea că doamna M. murise în urmă cu câteva ore. Nu mi-a venit să cred. Îmi tot reveneau în minte imagini cu ea. Pentru un moment, am îngheţat. Nu m-am putut clinti din locul în care eram. Era un şoc.

Asta e, s-a dus. Nu mai putem face nimic. Dar, în loc să am aceste gânduri, mi-am dat seama că există lucruri pe care le putem face. Putem asculta şi tăcea sau le putem spune celor din familie şi prietenilor: „Sunt aici, sunt cu tine.”

Putem plânge cu cei ce plâng. Să le îngăduim oamenilor să plângă – e sănătos. Grăbeşte procesul de vindecare. Eclesiastul 3:1 ne spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” Versetul 4 din acelaşi capitol ne spune şi că „plânsul îşi are vremea lui şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui şi jucatul îşi are vremea lui”.

În plus, putem întreba: „Aveţi nevoie de ceva? Aş putea să fac ceva pentru voi? Nu vreţi să răspund eu la telefon în locul vostru?” Poate fi vorba de ceva foarte simplu – nu trebuie decât să întrebăm sau să căutăm o ocazie de a ne manifesta iubirea. Putem fi creativi cu orice cuvânt adecvat sau fapte care să mai aline durerea. Repet, nu trebuie să fie ceva magnific.

Cel mai important, trebuie să-I permitem Duhului Sfânt să îndrume ocaziile de priveghi, precum şi pe familia şi prietenii care au suferit pierderea. Duhul Sfânt ne şopteşte ce să facem când vine vorba de moartea cuiva. După ce ne-a asigurat că Isus va veni din nou, apostolul Pavel ne-a oferit următoarea încurajare: „Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:18).

Esperanza Aquino Mopera

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn