Convins că ai lipsuri

„Doamne, ai milă de mine păcătosul.” Luca 18:13.

Într-o zi am plecat să vizitez un om beat. Soția lui era membră a bisericii. El a privit la mine cu ochii injectați de băutură şi mi-a zis cu o voce împleticită: „Eu admir cu adevărat pe adventişti. Trebuie să ai bunătate şi tărie de caracter că să fii adventist adevărat.” Este oare acesta un adevăr? Poate un om cu voinţă slabă să fie un bun adventist? Da sau nu?

Dacă convingerile tale creştine se bazează numai pe comportare, atunci este nevoie cu adevărat de multă voință şi tărie de caracter spre a fi un adevărat creştin adventist de ziua a şaptea, sau creştin în general. Dar când religia se bazează pe o legătură corespunzătoare cu Isus, atunci tofi suntem egali, fie tari fie slabi.

Ați luat aminte vreodată la caracterul celor ce au urât pe Isus cel mai mult cînd El a trăit pe acest pamlnt? Erau ei dintre cei tari sau dintre cei slabi? Dintre cei tari. De ce? Pentru că pentru prima oară în viața lor „nepătată”, ei vedeau pe Unul care mergea dincolo de aparențe şi aceasta îi scotea din sărite, în prezenţa Lui, toată moralitatea şi „sfinţenia” lor devenea egală cu zero şi ei erau foarte conştienţi de lucrul acesta.

Există un tip de oameni care zic: „Fumatul cauzează cancer? Mă las de fumat!” Şi imediat lasă ţigara că să n-o mai atingă niciodată. Un altul zice: “Fumatul cauzează cancer? Mă las şi eu!” Şi peste câteva ceasuri se duce să-şi cumpere ţigări. Cei ţări reuşesc, cei slabi sunt înfrânţi.

Este posibil să păzeşti Sabatul (mai precis să ţii sâmbăta) şi chiar prin aceasta să păcătuieşti. Este posibil să eviţi puşcăria prin a trăi o viaţă morală, şi totuşi să fii un mare păcătos, pentru că tu faci aceasta pe cont propriu, despărţit de Hristos. Este posibil să păzeşti toate legile şi rânduielile, să fii un om bun, şi să fii considerat şi de alţii un om bun, şi totuşi să fii considerat de către cer că trăieşti în păcat.

În curând în biserică se va produce o mare redeşteptare, dar ea nu se va baza pe mărturisirea unor păcate grele. Ea se va baza pe faptul că cei ce trăiau vieţi morale, corespunzătoare după standarde omeneşti, îşi vor da seama că au trăit departe de Isus, şi că de fapt sunt tot atât de păcătoşi ca şi hoţii şi desfrânatele. Ajungerea la această convingere este pasul care-i va conduce pe toţi, tari sau slabi, la înţelegerea nevoii lor de un Mântuitor.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden