Studiu suplimentar
Citeşte pasajele următoare: Gal. 2,11-16; 1 Tim. 4,1-7; 2 Tim. 2,14-19; Apoc. 2,1-3; 12.16; 18-25.
Galateni 2
11 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
1 Timotei 4
1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
3 Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri,
5 pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6 Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.
7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
2 Timotei 2
14 Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.
15 Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
16 Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
17 Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
18 care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
Apocalipsa 2
1 Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2 „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3 Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
12 Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
16 Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
18 Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
19 „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
21 I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22 Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
24 Vouă însă tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.
25 Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!
„Apostolul ne învaţă că, deşi trebuie să dovedim politeţe creştină, suntem autorizaţi să le spunem păcatului şi păcătoşilor pe nume şi acest lucru nu contrazice dragostea adevărată. Trebuie să iubim sufletele pentru care a murit Hristos şi să lucrăm pentru mântuirea lor, dar nu trebuie să facem compromis cu păcatul. Nu trebuie să ne unim cu cei răzvrătiţi şi să numim acest lucru dragoste. Dumnezeu vrea ca poporul Său din veacul acesta să rămână neclintit, la fel ca Ioan pe vremea lui, de partea adevărului şi împotriva rătăcirilor care distrug sufletele.” – Ellen G. White, Sfinţirea vieţii, pag. 65 orig.
„Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de oameni – oameni care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, oameni care să fie cinstiţi şi credincioşi în adâncul sufletului lor, oameni care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, oameni a căror conştiinţă este la fel de loială datoriei ca şi acul busolei faţă de pol, oameni care vor rămâne de partea adevărului, chiar dacă s-ar prăbuşi cerurile.” – Ellen G. White, Educaţie, pag. 43, 44 (Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti, 2001).
Întrebări pentru discuţie
1. Dezbateţi ideea că doctrina sau învăţătura nu este atât de importantă, ci tot ce contează este să fim buni, iubitori şi toleranţi. Care este adevărul?
2. Reluaţi dezbaterea despre relaţia dintre ascultarea de Cele Zece Porunci şi manifestarea dragostei. Încercaţi să vă imaginaţi cum ar arăta o persoană care pretinde că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar care calcă principiile cuprinse în Cele Zece Porunci. Este posibil acest lucru?
3. În cadrul grupei, răspundeţi la întrebarea: „Ce este adevărul?” Cereţi-le membrilor grupei să nu dea numai exemple de adevăr, ci să caute o definiţie, să exprime într-o frază ce conţine acest concept. Ce puteţi învăţa din această activitate?
4. Ce înseamnă cuvintele „să spună păcatului pe nume”? Ce atitudine să avem faţă de membrii îndărătnici, fără să îi criticăm sau să îi condamnăm? Cum putem să nu ne eschivăm de la datoria creştină de a le spune fraţilor şi surorilor dacă fac o greşeală? Care este soluţia la această problemă dificilă?
5. Cât de ospitalieră este biserica ta în general? Cum poţi ajuta biserica să fie mai ospitalieră?