Duhul Sfânt și locașul sfânt
3. Ce poruncă i-a dat Dumnezeu lui Moise? Exodul 25:8
Exodul 25:8
Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.
După crearea lumii, planul pentru mântuirea ființelor căzute în păcat este în prim-plan în Biblie. Fără acest plan, creația și-ar pierde valoarea. Noi avem nevoie de un Răscumpărător, fiindcă suntem păcătoși. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru! Fără El, în această lume care, în şi prin ea însăşi, nu poate oferi nimic, am fi fără nicio speranţă.
În Vechiul Testament, iertarea păcatelor și lucrarea Domnului Isus ca Răscumpărător sunt ilustrate prin Locașul Sfânt și slujbele desfășurate în el. Israeliților de odinioară le-a fost descoperit planul de mântuire în și prin acest sanctuar (vezi Evrei 4:2). Deşi slujbele sfinte arătau în majoritatea lor spre Isus și spre moartea Sa pentru iertarea păcatului, Duhul Sfânt este prezentat ca fiind activ implicat.
4. Cum S-a implicat Duhul Sfânt la ridicarea Locașului Sfânt? Cum i-a ajutat El pe constructori? Exodul 31:1-5
Exodul 31:1-5
1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2. „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.
3. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,
4. i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,
5. să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări.
Biblia ne spune că Duhul Sfânt a fost prezent cu ocazia construirii tabernaculului, centrul întâlnirii și împăcării dintre Dumnezeu și oameni. Acest Locaş Sfânt era o reproducere a Locaşului Sfânt din cer și modelul lui i-a fost descoperit lui Moise de Însuși Dumnezeu (Exodul 25:9,40).
Exodul 25:9
Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.Exodul 25:40
Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.
Prin el, Dumnezeu a ilustrat planul de mântuire. Din el, Dumnezeu Și-a făcut locaș, ca să fie prezent în mijlocul poporului Său. Iar Duhul Sfânt S-a ocupat de înzestrarea oamenilor cu îndemânare și cu o măiestrie deosebită. Fără ajutorul Său, israeliții n-ar fi putut crea un sanctuar atât de frumos.
Duhul Sfânt ar fi putut construi singur sanctuarul, nu avea neapărată nevoie de ajutorul oamenilor. Cu toate acestea, El i-a implicat și pe oameni, dăruindu-le diferite abilităţi. În ce domenii şi în ce fel îi poţi încuraja şi ajuta pe alţii să-şi pună talentele în slujba promovării Împărăţiei lui Dumnezeu, spre slava Sa?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO