Dealul de moloz
Bunătăţile Domnului (…) îndurările Lui (…) se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare. – Plângerile lui leremia 3:22,23
Chiar la sud-vest de oraşul german Stuttgart, se află Birkenkopf, un deal de 500 de metri – un fapt cu nimic remarcabil, până când afli că, de fapt, acesta este un monument făcut de mâna omului din molozul rămas după ce oraşul Stuttgart a fost bombardat în al Doilea Război Mondial. De multe ori am avut şansa să urc pe Dealul de Moloz, cum îl numim noi, americanii.
Aventura mea preferată s-a petrecut în noaptea de 31 decembrie 1975. Penny, prietena mea cea mai bună din liceu, venise să petreacă sărbătorile cu mine şi familia mea, aşa că am urcat pe Birkenkopf înarmate cu pături, cu termosuri cu ciocolată caldă şi cu tot optimismul aferent sosirii unui nou an. Când s-a făcut miezul nopţii, ne-am uitat de sus la focurile de artificii care explodau de jur împrejurul nostru. Era o priveşte nemaipomenită.
Mult după aceea, 31 decembrie 2007 m-a găsit stând alături de soţul meu, petrecând primul ajun al noului an în „cuibul gol”. I-am urat bun venit anului 2008 într-un mod liniştit, neceremonios şi oarecum singuratic, aşa că mi-a venit în minte ocazia petrecută cu atât de mulţi ani în urmă. Mi-am dat seama că, într-un mod metaforic, şi anul acesta făceam practic acelaşi lucru ca atunci: mă uitam înapoi la „molozul” din 2007. Am realizat că erau evenimente pe care voiam să le uit, oameni la care ar trebui să-mi cer scuze, ocazii speciale pe care le-aş fi vrut repetate şi rugăciuni pe care aveam nevoie să le rostesc.
Ce bine că în fiecare an exersăm noile începuturi! Şi cu cât mai frumos este că putem să facem acelaşi lucru în fiecare zi! În Plângerile lui leremia 3:22,23, ni se spune că îndurările Domnului se înnoiesc în fiecare dimineaţă şi fiecare zi ne oferă o şansă nou-nouţă să o luăm de la capăt. Zi de zi, puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu ne poate schimba şi transforma în oameni mai buni.
Suntem deja de câteva zile în noul an. În timp ce te gândeşti la anul care urmează, mulţumeşte-I lui Dumnezeu că ne oferă o pagină albă, prin iertare şi îndurare, care să ne ţină o viaţă întreagă şi apoi o veşnicie. Psalmul 103 este un psalm care merită căutat chiar acum. David spune: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”(v. 11,12). Apoi depinde de noi dacă sărbătorim cu El fiecare nouă zi! El va lua „molozul” vieţii tale şi îl va transforma într-un frumos monument spre slava Sa şi răscumpărarea noastră.
Candace DeVore
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO