Iubirea găseşte întotdeauna o cale

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine! (Romani 12:21)

E mult mai uşor să fii creştină în zilele bune şi însorite, dar este mult mai greu atunci când afară e „nor şi furtună”. Cu toate acestea, am ajuns să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru timpurile de „ploi şi furtună”, pentru că, dacă n-ar fi fost, nu mi s-ar fi format caracterul, n-aş fi ajuns să învăţ lecţia umilinţei, a bunătăţii, a răbdării. Este greu totuşi când îţi predai propriul eu la picioarele lui Isus şi doreşti să faci nu voia ta firească, ci voia Lui duhovnicească, dar numai aşa te vei putea bucura de rezultatele obţinute, întâmplarea de mai jos s-a petrecut cu ceva timp în urmă.

Aveam o vecină foarte greu de mulţumit şi pusă mereu pe scandal. Orice aş fi făcut era greşit înţeles şi tot timpul era cu „artileria grea” împotriva mea şi a familiei mele. De fiecare dată când mă jignea prin cuvinte dure şi urâte, intram în casă şi mă rugam ca Domnul să o domolească şi să mă ajute să nu-i răspund cu aceeaşi monedă. Totuşi lucrurile mergeau tot mai rău, iar eu încercam mereu să-mi păstrez calmul prin rugăciuni sincere şi serioase. A venit însă şi sfârşitul de an şi m-am hotărât să merg la ea pentru a-i ura „La mulţi ani”. Am pregătit un mic cadou, împachetat frumos, şi o felicitare de suflet. Soţul meu îmi spusese să fiu pregătită să primesc o găleată cu apă în cap sau ceva de felul acesta de la ea, pentru că era în stare. Sincer, m-am temut puţin, dar m-am rugat împreună cu soţul meu ca Domnul să pregătească calea, şi apoi am bătut la uşă.

Vecina a rămas încremenită pe moment, neştiind ce să spună. Pur şi simplu am surprins-o venind la ea. I-am oferit cadoul împreună cu urările de bine, neamintindu-i nimic din tot ce a făcut şi a zis. Ea a încercat să se scuze într-un fel, încercând iar să mă acuze, dar nu i-am răspuns la provocări, spunându-i întruna că nu doresc să-mi amintesc nimic şi că vreau să trăim frumos, în pace şi armonie.

La un moment dat, o văd pe „cumplita mea vecină” că începe să plângă, ceea ce nu făcuse niciodată până atunci, şi începe să recunoască faptul că, într-adevăr, nu s-a purtat cum trebuie, deşi noi îi făcusem numai bine. Era mai mult decât mă aşteptam. Se vedea clar că Duhul Sfânt îi atinsese inima. Apoi ne-am îmbrăţişat şi ne-am sărutat. Am rămas profund impresionaţi atât noi, cât şi ea.

M-am gândit apoi ce s-ar fi întâmplat dacă nu ascultam de îndemnul Duhului. Întotdeauna calea trasată de Dumnezeu este cea mai sigură şi aduce rezolvare, pace şi bucurie. Dacă astăzi te confrunţi cu „un nor” sau cu „o furtună”, te îndemn să alegi calea lui Dumnezeu: „Biruieşte răul prin bine.”

Benona Antea, Bucureşti, Muntenia