Inima şi ochii

Când citim Iov 31, am putea fi tentaţi să credem că Iov se laudă, că face paradă de sfinţenie, de virtute şi de fapte bune. Noi ştim că Biblia condamnă această atitudine (vezi Matei 23). Dar Iov nu se laudă. Să nu uităm contextul: i s-a tot spus că suferinţa lui prezentă ar avea drept cauză nişte presupuse fapte rele din trecut, însă, pentru el, argumentul acesta nu stătea în picioare şi era convins că nu merita niciuna din toate acele nenorociri. Acesta este motivul pentru care îşi ia timp să-şi rememoreze viaţa şi purtarea de dinainte.

Ce mai spune Iov despre viaţa lui de dinaintea venirii necazurilor?

Iov 31:1-23
1. Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.
2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?
5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:
6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană şi-mi va vedea neprihănirea!
7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
8. atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!
9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
10. atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
12. un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;
22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

Observăm că Iov nu face referire numai la faptele lui. Când spune: „… de mi-a urmat inima ochii” (Iov 31:7), el dovedeşte că avea cunoştinţă despre sensul mai profund al sfinţeniei, despre sensul mai adânc al binelui şi răului şi al Legii lui Dumnezeu. Se pare că el ştia că Dumnezeu este interesat de inima şi de gândurile noastre la fel de mult ca de faptele noastre (vezi 1 Samuel 16:7; Exodul 20:17; Matei 5:28). Ştia că era greşit şi să pofteşti o femeie, nu numai să comiţi adulter cu ea. (Iată aici o altă dovadă clară a existenţei cunoaşterii despre Dumnezeul adevărat înainte de chemarea poporului Israel ca popor al legământului şi ca martor al Său.)

Reciteşte Iov 31:13-15. De ce este foarte important ce spune el aici?

Iov 31:13-15
13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?

Iov credea în egalitatea fundamentală între oameni, fapt uimitor pentru acea perioadă a istoriei (şi de altfel pentru oricare altă perioadă). În lumea antică nu era recunoscut conceptul de drept universal sau de lege universală. Unele grupuri sociale se considerau superioare altor grupuri şi le încălcau demnitatea sau drepturile elementare fără vreo remuşcare. Iov însă ne dovedeşte că era conştient de drepturile omului şi de provenienţa lor de la Dumnezeul care ne-a creat. În această privinţă, el era un om înaintea timpului său şi chiar şi înaintea timpului nostru.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO