Dulce şi amar

Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! (Psalmii 133:1)

Era în amurgul Sabatului. Copiii comunităţii ţinuseră un frumos program muzical, iar după încheiere ne bucuram de o părtăşie plăcută, în grupuri mici sau mai mari. Copiii alergau veseli în curtea bisericii, admirau florile şi diverse vietăţi… Eu rămăsesem să mai povestesc cu surorile şi să pregătesc scenariul pentru lecţia biblică a copiilor din Sabatul următor.

La un moment dat vine fetiţa mea, Valentina, şi-mi spune că s-a ciocnit puţin cu fratele ei şi o cam doare capul. Am mângâiat-o puţin şi am încurajat-o să fie mai atentă. Ea a fugit înapoi în curte, iar eu nu m-am grăbit să văd mai clar cum stau lucrurile. Mi-am văzut mai departe de-ale mele, ştiind că sunt supravegheaţi în curte de tatăl lor.

Nu a trecut multă vreme şi a venit iar fetiţa în grabă mare:

– Haide, că Nati a căzut şi şi-a spart capul!

M-am şi imaginat deja la Urgenţe. Până am venit eu, tăticul grijuliu acordase primul ajutor. Ce se întâmplase? Energicul băieţel s-a urcat pe temelia gardului şi, într-o clipă de neatenţie, a căzut. Se mai urcase şi altă dată, dar fără peripeţii. Mulţumim Domnului că a scăpat doar cu o mică tăietură în creştet, uşor sângerândă! Spaima a fost mai mare, dar nu a fost nevoie de medic. Până am ajuns acasă, era acelaşi băiat plin de energie.

Un gând mi-a trecut prin minte atunci şi am zis:

– Mai bine plecam acasă imediat după încheierea programului şi nu se întâmpla necazul. Dar, cine ştie, poate că Domnul ne-a ocrotit de un necaz mai mare.

N-am lăsat gândul acesta să-şi facă loc în mintea şi inima mea. „Răutăciosul” ştie că părtăşia de la biserică ne înalţă, ne uneşte şi ne face bine tuturor şi se foloseşte de diferite situaţii, uneori chiar le induce, pentru a demola bunele intenţii.

Mi-am propus să mă bucur şi mai mult de părtăşia de la biserică. Vă îndemn şi pe voi, surori în Domnul, mame, prietene, dezvoltaţi părtăşia! Povestiţi, îndemnaţi-vă, încurajaţi-vă şi, nu în ultimul rând, rugaţi-vă unele pentru altele! Cereţi în rugăciune putere şi răbdare pentru a vă creşte copiii spre slava lui Dumnezeu. Formaţi astfel un zid protector în jurul familiilor voastre. Prindeţi-vă de puterea fără margini a lui Dumnezeu, pentru ca, în acea mare zi când Isus Hristos va reveni, să-i puteţi aduce înaintea Lui pe cei dragi şi să puteţi spune: „Iată-ne pe noi şi copiii pe care ni i-ai dat!”

Florina David, Sfântu-Gheorghe, Transilvania de Sud