V-am purtat şi tot vreau să vă mai port!

Ascultaţi-mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunţeţile voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc. (Isaia 46:3-4)

Dumnezeu are atâtea căi minunate prin care ne poartă de grijă. Îmi amintesc de o experienţă minunată petrecută cu câţiva ani în urmă. Era într-o seară de duminică, în jurul orei 23. O lumină orbitoare ca lumina fulgerului mi-a inundat casa, apoi s-a făcut întuneric. Am intrat în panică, fiind singură în beznă şi neştiind ce se întâmplă. Am verificat siguranţele de la curent şi am constatat că nu erau arse. Între timp, am auzit mai multe voci afară şi am ieşit în stradă să văd ce se întâmplă. Am aflat că a fost o tensiune de curent electric foarte mare. Când am privit mai atentă înspre stâlpul de curent, am observat pe gard firele, care parcă fuseseră puse cu grijă. Firele erau retezate ca şi când cineva le-ar fi tăiat cu foarfecă, fără urmă de fum, şi nu păreau a fi topite nici de căldură.

Vecinii povesteau ce necazuri au dat peste ei: unora li s-au ars televizoarele, altora, frigiderele sau calculatoarele, iar unuia dintre vecini i-a luat foc chiar instalaţia electrică.

Ascultându-i, gândul meu s-a îndreptat plin de recunoştinţă spre Dumnezeu şi I-am mulţumit că mi-a purtat de grijă. Am fost singura de pe toată strada căreia nu i s-a ars absolut nimic, nici măcar siguranţele. Mare este Dumnezeu!

Exclam împreună cu psalmistul: „Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci. El va fi călăuza noastră până la moarte” (Psalmii 48:14).

George Muller spunea: „Începutul îngrijorării este sfârşitul credinţei şi începutul credinţei este sfârşitul îngrijorării.”

Un alt gând inspirat spune astfel: „Credinţa adevărată cere şi se prinde de binecuvântarea promisă înainte de a o primi şi a o simţi. «Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea» (Marcu 11:24). […] Când norii groşi ai întunericului par să se adune deasupra minţii, atunci este momentul în care credinţa vie trebuie să străpungă negura şi să risipească norii” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, pp. 71-72).

Ana Preda, Petroşani, Banat