Salvare miraculoasă

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (Psalmii 34:7)

Într-o familie cu copii sunt şi clipe plăcute, pline de bucurie, dar şi momente mai triste, pline de tensiune şi durere. Asemenea sentimente am încercat şi eu când, într-o zi de iarnă, a trebuit să merg la farmacie ca să cumpăr medicamente pentru fetiţa mea cea mică, ce era bolnavă. Cred că nu voi uita niciodată acea zi de iarnă grea, cu troiene de zăpadă. Am pornit hotărâtă spre farmacie, însoţită de fata cea mare, care avea 9 ani, dorind să se bucure şi ea de peisajul de afară. Am ajuns cu bine la farmacie şi, când am ieşit, am văzut că tramvaiul se apropia de staţie. Ţinându-mi de mână fetiţa, am alergat ca să prindem tramvaiul. L-am prins chiar când se pregătea să plece din staţie, uşile fiind încă deschise. Am urcat-o pe fată pe scările tramvaiului, urmând să mă urc şi eu, dar oboseala alergării şi îmbrăcămintea grea m-au făcut să nu pot pune piciorul pe scară. Tramvaiul pornise deja cu uşile deschise şi eu mă ţineam cu o mână de bară, alergând pe lângă tramvai.

În cele din urmă, am rămas pe refugiu, iar fetiţa, în tramvaiul cu uşile deschise, gândindu-mă că ea va coborî unde trebuie. Dar nu s-a întâmplat aşa. Văzându-se singură, a sărit din tramvaiul aflat în deplasare. În urma impactului cu gheaţa de pe jos, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rostogolit de mai multe ori, intrând cu capul, mâinile şi apoi şi cu picioarele sub tramvai, în momentul acela am rămas încremenită. Mi-am pus instinctiv mâinile la urechi, strigând disperată de durere.

În sfârşit, tramvaiul s-a oprit brusc la strigătele disperate ale călătorilor, şi eu, într-un final, m-am dezmeticit şi am văzut-o pe fetiţa mea ridicându-se teafără pe picioare, neavând decât câteva zgârieturi pe faţă. Amândouă ne-am îmbrăţişat plângând, apoi am mers pe jos până acasă. Ne-am gândit apoi din ce tragedie ne-a scăpat Dumnezeu.

I-am mulţumit Domnului pentru protecţia Sa în vreme de nevoie şi am înţeles încă o dată că suntem expuşi pieirii la orice pas şi că îi datorăm totul lui Dumnezeu. Am constatat că acele rotiri ale fetei mele cu capul şi membrele sub tramvai au avut loc doar în intervalul dintre roţile tramvaiului. Câtă precizie! Dar am mai învăţat ceva: niciodată n-am mai alergat după tramvai sau alte maşini, ci ne-am însuşit cu prisosinţă lecţia.

Îi voi rămâne recunoscătoare toată viaţa Domnului meu pentru că mi-a salvat fetiţa de la o tragedie sigură. S-a împlinit şi pentru noi în acea zi făgăduinţa de astăzi: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.”

Benona Antea, Bucureşti, Muntenia