Credinţa şi lucrurile neînţelese
Personajele principale din cartea lui Iov sunt nişte simpli muritori care vedeau „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12), care aveau o perspectivă foarte îngustă, o înţelegere foarte limitată despre lumea materială, dar şi mai limitată despre lumea spirituală. Interesant că niciunul dintre ei, nici Iov, nu aminteşte nimic despre rolul Diavolului – cauza directă şi imediată a relelor abătute asupra lui Iov. Fiecare, şi mai ales Elihu (Iov 36:1-4), crede că are dreptate, dar niciunul nu reuşeşte să explice logic suferinţa lui Iov. Dar numai Iov este conştient de această neputinţă.
În Iov 1 – 2:10 sunt câteva explicaţii. Ce întrebări rămân totuşi fără răspuns?
Iov 1 – 2:10
1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.
2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
4. Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei.
5. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
6. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
11. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
13. Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut,
14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
15. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
16. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
17. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
18. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut.
19. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
20. Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat
21. şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
22. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.
1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
4. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă.
9. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!”
10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
Începutul cărţii lui Iov ne oferă o perspectivă asupra realităţii pe care oamenii aceştia nu o aveau. Dar, chiar şi în aceste condiţii, situaţia rămâne dificil de clarificat. Suferinţa lui Iov nu era urmarea răutăţii lui, ci totul a pornit de la momentul în care Dumnezeu a scos în relief bunătatea lui. Aşadar, bunătatea şi dorinţa de a-I fi credincios lui Dumnezeu i-au adus atâtea necazuri? Cum explicăm? Dacă ar fi ştiut Iov cum stăteau lucrurile, nu L-ar fi implorat el oare: „Te rog, Doamne, alege pe altcineva. Dă-mi înapoi copiii, sănătatea, averea!” Iov nu s-a oferit singur să se facă această experienţă cu el. Cine ar vrea să se ofere? Cât de drept este ce s-a întâmplat cu el şi cu familia lui? Să nu uităm că, deşi Dumnezeu a câştigat această bătălie, Diavolul nu s-a recunoscut înfrânt (Apocalipsa 12:12). Atunci, la ce bun? Şi chiar dacă din suferinţa lui Iov a ieşit ceva bun în final, a meritat să se piardă atâtea vieţi omeneşti, a meritat atâta suferinţă? Dacă noi avem întrebări, câte avea Iov!
Avem totuşi de învăţat ceva foarte important: să trăim prin credinţă şi nu prin vedere, să ne încredem în Dumnezeu şi să-I rămânem credincioşi chiar dacă nu putem găsi o explicaţie pentru ce ni se întâmplă! Nu trăim prin credinţă când totul este explicat logic până la cel mai mic detaliu. Dar trăim prin credinţă când ne încredem în Dumnezeu şi ascultăm de El, chiar dacă nu înţelegem ce ni se întâmplă.
În ce situaţii sau probleme ai nevoie să-ţi pui încrederea în Dumnezeu? Cum îţi poţi consolida încrederea, chiar dacă nu ai răspunsuri? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO