Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)

M-am născut cu ambii rinichi mici. La vârsta de 18 ani, am descoperit malformaţia. Medicii mi-au spus că, la un moment dat, rinichii vor obosi şi va fi nevoie să fac dializă sau transplant. Timp de 16 ani am fost în evidenţa medicilor. În anul 2012, rinichii mei mai lucrau doar la o capacitate de 20% şi mi s-a spus că trebuie să ne pregătim pentru transplant.

Dumnezeu a ştiut mai înainte de a mă naşte eu că Gabi, sora mea mai mare, are doi rinichi sănătoşi şi, din dragoste pentru sora ei, va renunţa la un rinichi pentru ea.

Am trăit emoţii puternice în momentele acelea. Îmi era teamă de necunoscut, de cum va decurge totul, dar mi-am amintit de făgăduinţa primită în anul acela: „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43:4). Nu vă pot spune ce pace şi ce linişte sufletească am primit prin făgăduinţa aceasta. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne mângâie şi ne linişteşte prin cuvintele Lui în orice împrejurare a vieţii.

Acum, când scriu aceste rânduri, am doi ani de la transplant şi amândouă suntem bine: eu şi donatoarea, Gabriela Pletea.

Îi mulţumesc zi de zi lui Dumnezeu pentru miracolul înfăptuit în viaţa noastră. Dumnezeul nostru este cu adevărat minunat, iar protecţia şi mila Sa nu au limite. El e mereu lângă noi, ne ia durerile şi poverile şi, în încercări, ne poartă în braţele Sale puternice.

Îi mulţumesc din suflet şi surorii mele pentru dragostea pe care o poartă în inimă şi pentru curajul ei de eroină. Lăudat să fie Dumnezeu pentru minunile din viaţa noastră, pentru că El lucrează peste aşteptările noastre!

Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru încercările din viaţa voastră. Puneţi-vă toată încrederea în El şi veţi vedea că biruinţa şi bucuria vor fi depline.

„Este spre binele nostru să ţinem proaspătă amintirea fiecărui dar de la Dumnezeu. În felul acesta, credinţa este întărită pentru a cere şi a primi mai mult. Este mai mare încurajare pentru noi în cea mai mică binecuvântare pe care o primim de la Dumnezeu decât în toate binecuvântările pe care le putem găsi în credinţa şi experienţa altora. Sufletul care răspunde harului lui Dumnezeu va fi ca o grădină udată. Sănătatea lui va creşte repede, lumina lui va răsări în întuneric şi slava Domnului se va vedea peste el.” (Viaţa lui Iisus, p. 326)

Loreta Radu, Oneşti, Moldova

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO