Nu vă îngrijoraţi

Uitaţi-vă la păsările cerului… Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6:26)

„Doamnă, vă daţi cu mine în trambulină?” De vreo săptămână, fetiţa cu părul ca de foc şi ochi căprui se ţinea după mine şi mă invita să mă joc cu ea în trambulină. Deşi inima mea ar fi vrut să ia parte la joc, inventam tot felul de scuze: ba că e târziu, ba că nu sunt echipată cum trebuie, ba că mă grăbesc să ajung acasă, ba că e prea frig… „In niciun caz, gândeam eu, nu mai sunt la vârsta copilăriei!”

Însă perseverenţa fetei m-a învins. Într-una din zilele însorite ale toamnei târzii, am păşit curajoasă pe trambulină, împreună cu Valentina. Şi atunci s-a întâmplat ceva! Cu fiecare săritură, am simţit cum grijile dispar şi redevin copil. Simţeam cum soarele mă mângâia pe faţă şi îmi pătrundea în inimă, iar bucuria îmi inunda sufletul.

Adesea, responsabilităţile, alergarea zilnică pentru supravieţuire şi grijile de un fel sau altul ne umbresc sufletul. Îl întunecă. Apoi, într-un moment de introspecţie, te întrebi nedumerită cum de te-ai putut transforma dintr-o persoană creativă şi cu entuziasm pentru viaţă într-o persoană prinsă într-o rutină apăsătoare, care nu mai are timp să se bucure de miracolele fiecărei zile.

Dumnezeu ne înconjoară cu dragostea Lui prin atâtea făgăduinţe minunate: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1); „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5; „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14:1).

Jocul nostru se terminase de multă vreme, dar bucuria elevei mele, căreia îi îndeplinisem dorinţa, încă îmi stăruia în suflet, făcându-mă să mă întreb: „Cine pe cine a făcut mai fericită?” Avem nevoie să ne reamintim că suntem fiice ale lui Dumnezeu, că El vrea să ia poverile noastre zilnice şi să ne elibereze sufletul de îngrijorare. Nu mai este nimeni altcineva care să poată face lucrul acesta, în afară de Isus. Sora mea, doreşti să ai parte de această experienţă astăzi?

„Toţi oamenii sunt obosiţi şi împovăraţi, fie că o ştiu, fie că nu. Toţi sunt aplecaţi sub poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Cea mai grea povară pe care o ducem este aceea a păcatului… Domnul Hristos a purtat povara vinovăţiei noastre. El va lua greutatea de pe umerii noştri osteniţi. Ne va da odihnă. El va purta povara grijii şi întristării. Ne cheamă să punem asupra Lui toate grijile noastre; căci El ne poartă în inima Sa.” (Divina vindecare, pp. 44-45)

Liliana Radu, Câmpina, Muntenia