Mândrie versus smerenie

Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. (1 Petru 5:5 u.p.)

Cel mai greu păcat cu care ne luptăm fiecare este mândria, cu rădăcinile ei amare. „Mândria şi ambiţia l-au făcut pe Lucifer să murmure contra stăpânirii lui Dumnezeu şi să caute să răstoarne ordinea care fusese rânduită în Univers. Încă de la căderea sa, el a avut ca ţintă de a insufla oamenilor acelaşi spirit de invidie şi nemulţumire, aceeaşi năzuinţă după poziţie şi onoare.” (Patriarhi şi profeţi, p. 460)

Am auzit adeseori spunându-se: „Eu sunt suveran; eu dictez în casa aceasta, în echipa aceasta, în biserica aceasta.” În timpurile moderne, mândria se exprimă astfel: „Până când e cutare pe postul acela? De ce nu mă pune pe mine să predic, să cânt solo?” O, cât de mult mi-ar plăcea să aud altfel de afirmaţii, care să răspândească armonii celeste în inima, casa şi biserica noastră: „Domnul este Suveran în viaţa mea! Lui I-am predat cârma vieţii mele, a familiei mele, dorinţele, talentele şi proiectele mele.” Un om duhovnicesc are ca deviză: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Smerenia este o floare rară ce creşte doar pe platourile celor ce stau pe stânca înaltă a consacrării, care ţin ferestrele sufletului deschise spre Soarele neprihănirii, singurul care ne poate vindeca de mândrie şi de orice păcat.

Un grup de turişti vizitau Muzeul Beethoven din Bonn. O tânără din grup s-a aşezat, plină de sine, la pianul la care cântase Beethoven şi a interpretat – nu chiar atât de bine – „Sonata lunii”, una dintre lucrările importante ale marelui compozitor. Când tânăra a terminat, s-a ridicat şi i-a spus bătrânului ghid: „Gândesc că mulţi muzicieni iluştri au fost pe aici şi au cântat la acest memorabil instrument.” „Vedeţi, domnişoară, a spus grav bătrânul, anul trecut a fost pe aici Paderewski – un strălucit pianist, recunoscut pe plan mondial – şi prietenii lui au insistat să le cânte ceva din bogatul său repertoriu. Paderewski a dat însă din cap, spunând: «Nu, nu mă simt vrednic să cânt la pianul la care a lucrat şi a cântat titanul muzicii.»” Cel care este conştient că orice dar bun vine de sus, de la Tatăl luminilor, niciodată nu va face din fiinţa sa, din talentul sau din darurile sale înnăscute sau cultivate un merit sau un motiv de înălţare de sine.

Doar jertfa de la Golgota ne poate face să ne dăm seama de preţul plătit pentru răscumpărarea noastră şi să spunem împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20)

Magdalena Toma, Muntenia