Egoismul, rădăcina păcatului

Mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt. (Isaia 14:14)

Dar a existat cineva care a ales să pervertească această libertate. Păcatul şi-a avut originea în cel care, după Hristos, fusese onorat de Dumnezeu în cea mai mare măsură şi care deţinea cea mai înaltă putere şi slavă printre locuitorii cerului. Înainte de cădere, Lucifer era primul dintre heruvimii ocrotitori, sfânt şi nepătat. „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe… Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezechiel 28:12-15).

Lucifer ar fi putut rămâne în graţia lui Dumnezeu, iubit şi onorat de toate oştile îngereşti, exercitându-şi puterile nobile pentru binecuvântarea altora şi pentru a-L slăvi pe Creatorul său. Dar profetul spune: „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta” (Ezechiel 28:17). Puţin câte puţin, Lucifer a ajuns să nutrească o dorinţă de înălţare. În loc să caute să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în iubirea şi devotamentul făpturilor Sale, Lucifer se străduia să câştige pentru el însuşi slujirea şi închinarea lor. Râvnind la onoarea pe care Tatăl infinit o revărsase asupra Fiului Său, acest prinţ al îngerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos avea privilegiul s-o exercite.

Tot cerul se bucura să reflecte slava Creatorului şi să proclame lauda Lui. Astfel, cât timp Dumnezeu a fost onorat, pretutindeni a fost pace şi bucurie. Dar acum, armoniile cereşti au fost tulburate de o notă discordantă. Înălţarea de sine, atitudine contrară planului Creatorului, a trezit presimţiri sumbre în mintea îngerilor, pentru care slava lui Dumnezeu era mai presus de orice. Consiliile cereşti au insistat pe lângă Lucifer să se răzgândească. Fiul lui Dumnezeu i-a prezentat măreţia, bunătatea şi dreptatea Creatorului, precum şi natura sfântă şi neschimbătoare a Legii Sale. Dumnezeu însuşi stabilise ordinea din ceruri, de aceea, încălcând-o, Lucifer îl dezonora pe Creatorul său şi îşi atrăgea ruina. Dar avertizarea, dată cu dragoste şi milă infinită, n-a făcut decât să-i stârnească împotrivirea. Lucifer a permis ca invidia faţă de Hristos să-l stăpânească şi a devenit şi mai hotărât.

Tragedia veacurilor, pp. 493-495